Care este starea lui Andrei Găluț, solistul Goodbye to Gravity

Publicat: 15 11. 2015, 10:18

Andrei Găluț, solistul trupei Goodbye to Gravity și singurul din formație care a scăpat cu viață, este în stare stabilă. Aflat de opt zile într-un spital din Olanda, el a fost operat, iar medicii spun că starea este stabilă.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, sâmbătă dimineața, în spitalele din București mai erau internate 56 de persoane, rănite în incendiul din Clubul Colectiv, 13 dintre acestea fiind în stare citică și gravă.

Totodată, un alt pacient Ionuț Liviu Popescu (29 de ani) a fost trasferat, vineri, de la Spitalul de Arși la spitalul AKH din Viena, Austria, cu o aeronavă a Inspectoratului General de Aviație.

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În două săptămâni de la tragedie au decedat alte 28 de persoane, numărul victimelor ajungând, vineri, la 55.

Alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite și internate în spitale din Capitală. Dintre acestea, 37 au fost transportate spre unități sanitare din străinătate, însă nouă au decedat, trei în Marea Britanie, unul în Israel, doi în Olanda, unul în drum spre Elveția, unul în Franța și Loredana Dărescu în Germania.

Spitalului Maasstad din Rotterdam, din Olanda, unde a fost transferate o parte dintre victimele rănite în incendiul din clubul Colectiv, și-a creat o variantă în limba română a paginii sale web.

Conform paginii web, „în centrul de arși al spitalului Maasstad sunt tratați pacienți cu arsuri și alte tipuri de probleme legate de piele. În spitalul Maasstad se găsește unul dintre cele trei centre de arși. Celelalte două centre de arși sunt stabilite în spitalul Rode Kruis (Beverwijk) și spitalul Martini (Groningen) „.

De asemenea, apar informații și despre condițiile de vizitare a pacienților din România, fiind rugate să se prezinte doar rudele de gradul I, dar după o programare telefonică.

„Daca nu sunteți familie directă a victimelor, atunci puteți trimite o carte poștală. Flori și alte cadouri nu sunt acceptate în legătură cu posibile infecții”, se mai arată pe site-ul Spitalului Maasstad.

Rudele victimelor din Clubul Colectiv mai pot găsit pe pagina web a clinicii informații despre specializările și tratamentele de care beneficiază pacienții, dar și un număr de telefon al Ambasadei României în Regatul Țărilor de Jos.

„Centrul de arși necesită specialiști pregatiți pentru aceasta secție. În acest centru se lucrează într-o colaborare perfectă între mai multe specialități cum ar fi: doctor de arși , chirurg traumă, anestezist, chirurg plastic, doctor de copii, doctor microbiolog, fizioterapeut, ergoterapeut și personal paramedical. Această echipă este întregită de asistente specializate în arsuri, asistente de terapie intensivă, și asistente pentru copii. Pentru ajutorul psihic al pacienților se lucreaza cu pedagog, psiholog și preot”, se mai menîionează pe pagina web a clinicii.

Opt persoane au fost transportate, în urmă cu o săptămână, la spitale din Olanda, însă două au decedat. Andrei Galuț, solistul trupei Goodbye to Gravity, este internat, din 7 noiembrie, într-un spital din orașul olandez Beverwijk.