Cîmpeanu: Ultimul decedat în urma incendiului din Colectiv, repatriat în regim de urgență

Publicat: 10 11. 2015, 11:51

„Este o legătură permanentă, inclusiv cu spitalul în care, din păcate, s-a pierdut ultima victimă, a 48-a, și repatrierea, așa cum s-a făcut pentru cele două victime decedate la Rotterdam, se va face în regim de urgență, costurile fiind asigurate din Fondul de rezervă al Guvernului”, a declarat premierul interimar Sorin Cîmpeanu, marți, la finalul unei conferințe de presă.

Întrebat de jurnaliști dacă vor fi și alte transferuri ale răniților din clubul Colectiv, în următoarea perioadă, în spitale din străinătate, premierul interimar a spus că există o echipă de medici francezi și una de medici germani care aproape au terminat evaluarea pacienților pentru a decide „în ce măsură este oportun transferul acestora în spitale din Marea Britanie și din Germania și Franța”.

„Prioritatea noastră este aceea de a face cât putem mai bine și cât putem mai mult pentru răniți și pentru famillie acestora. După ce vom traversa acest moment și vom face tot ceea ce putem și știți, desigur, conținutul hotărârii de guvern de ieri (luni -n.r.), o să mai abordăm aceste subiecte și mâine (miercuri – n.r.) în ședința de guvern”, a arătat Cîmpeanu.

Guvernul a adoptat luni o hotărâre prin care a acordat familiilor victimelor tragediei din Clubul Colectiv care sunt internate în spitale din străinătate ajutoare de 7.500 de euro lunar, iar rudelor pacienților spitalizați în țară, ajutoare de 6.000 de lei pe lună, pe toată durata spitalizării.

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe dum spre spital a mai murit o persoană. În 11 zile de la tragedie au decedat alte 21 de persoane, numărul victimelor ajungând, marți, la 48. Ultimul care a decedat este Tudor Golu, el fiind printre cei nouă răniți transferați de la spitale din Capitală în unități sanitare din Marea Britanie.

Alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite și internate în spitale din Capitală. Dintre acestea, 35 au fost transportate spre unități sanitare din străinătate, însă cinci au decedat, doi în Olanda, unul în Israel, unul în drum spre Elveția și ultimul în Marea Britanie.

În spitalele din Capitală mai sunt internați 76 de răniți în incendiul de la Colectiv.