DOCUMENTUL care ar putea schimba dosarul Colectiv. Contractul care confirmă spusele patronilor, găsit parțial ARS în club

Publicat: 21 11. 2015, 12:25

Patronii Alin Anastasescu, Cătălin Gancea și Costin Mincu au invocat faptul că firma care a organizat concertul închiriase tot spațiul clubului, mai puțin barul, iar documentul care dovedește acest lucru a fost găsit de procurori chiar la locul incendiului, sub o casă de marcat care l-a protejat de flăcări, scrie b365.ro. Contractul prevedea, pentru două zile, cedarea de către patronii clubului a tuturor bunurilor cu excepția barului către organizatorii evenimentului.

Alin Anastasescu, Cătălin Gancea și Costin Mincu le-au spus anchetatorilor încă din noaptea de după incendiu de existența acestui contract, însă documentul nu fusese prezentat. „Noi am închiriat clubul celor din formația care a cântat. Doar barul ne-a rămas nouă. Credeți-ne, evenimentul muzical nu a fost organizat de noi. Organizatorii au luat sala și trebuiau să se ocupe de chemarea pompierilor. De exemplu, ei i-au chemat pe cei cu artificiile”, le-au spus patronii de la Colectiv polițiștilor și procurorilor.

Contractul de închiriere stipula că trupa Goodbye to Gravity trebuia sa plătească o chirie de 500 de euro dacă nu reușea să aducă la concert cel puțin 400 de oameni, caz în care consumația de la bar ar fi fost suficientă pentru acoperirea cheltuielilor.