Mărturia cutremurătoare a unui polițist, ajuns printre primii la Colectiv în noaptea tragediei: ”Focul le topise fețele, de pe unii carnea căzuse până la os și nu mai aveau ochi”
El a povestit pentru Libertatea ce a văzut în noaptea tragediei. ”Abia intrasem în tura de noapte când l-am auzit prin stație pe unul dintre colegii mei că este nevoie de mai multe ambulanțe, de ajutor. În șase-șapte minute am fost acolo. Ambulanțele încă nu ajunseseră. Eram doar șase polițiști care încercam să facem ceva (…) Un extinctor și două jeturi date la timpul lor și focul nu s-ar mai fi extins. Așa însă…”, își începe agentul-șef principal Mihai Ionescu povestea din seara incendiului devastator.
”Continuau să iasă dintr-un nor negru de fum înecăcios, care te sufoca chiar și afară, în aer liber. Nici nu puteam deosebi dacă sunt bărbați sau femei. Erau doar niște trupuri negre care umblau. Fără păr pe cap, cu fețele arse, cu pielea și carnea căzută până la os… Ca niște zombi… Toți ne întrebau cum arată. Ce să le fi spus?!? Își mai spuneau unul altuia ce răni au la față. Unul dintre ei stătea ghemuit pe niște trepte și spunea întruna, gâtuit, ‘Doamne, ce am pățit’? La un moment dat, și-a pus a deznădejde mânile pe față, dar, când a tras palmele, pielea feței i-a rămas în palme… Toată fața îi era în palme. Groaznic…”, continuă agentul.
Mihai Ionescu, care are un fiu de 18 ani și o fiică de 21 de ani, a privit victimele din Colectiv ca pe propriii lui copii. ”Cum să-i fi ajutat? I-aș fi luat în brațe, dar nici nu aveam de unde să-i apuc, pentru că pocnea pielea pe ei. Îmi era teamă că acolo unde pun eu mâna se ia pielea, cade carnea. Le-aș fi provocat și mai multă suferință. Pe cei mai valizi îi transportam ținându-i de sub brațe. Pe cei foarte arși îi puneam să se sprijine în vârful degetelor de palmele mele. Așa îi duceam, încet, la medici, timp în care ne întrebau de o mie de ori cum arată, de ce nu pot să clipească? De ce? Pentru că nu mai aveau pleoape, erau arse… dar ce să le spun?”, se întreabă retoric agentul.
”I-am luat rând pe rând și i-am pus într-o hală, pe niște paleți din lemn. Focul le topise fețele, de pe unii carnea căzuse până la os și nu mai aveau ochi. Atunci mi-au venit în minte secvențe legate lagărele de concentrare. M-a șocat. Așa ceva nu se poate uita”, spune bărbatul.
Agentul spune că, în dimineața următoare, a făcut trei dușuri, deoarece i se părea că nu mai iese mirosul de ars. ”Mi se părea că nu iese mirosul de ars de pe mine. Dar era, de fapt, în mintea mea”, conchide agentul Ionescu.