Reacția unui preot, după tragedia din Colectiv: ”Tinerii nu au ce căuta în locuri întunecoase și insalubre”

Publicat: 03 11. 2015, 12:34

Președintele Fundației pentru Copii „Sfântul Sava” din Buzău, preotul Milhail Milea, a postat pe Facebook un mesaj privind incendiul de vineri noapte din clubul Colectiv, în urma căruia 32 de persoane au decedat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„La auzul acestei tragedii umane petrecută zilele acestea în București m-am gândit cu durere cât de repede se poate muri la o vârstă tânără! Sufletul din mine plânge pentru ei, cât și pentru nemângâiații lor părinți, arși la inimă de durerea copiilor lor. Am lăcrimat și am oftat deoarece eu, ca preot ortodox, n-am făcut mai mult decât trebuia ca să nu se întâmple această scenă apocaliptică: să cadă foc de sus peste acești tineri plini de viață. Ca preot, trebuia ca, împreună cu alți slujitori ai Bisericii, să-i convingem, tot timpul, pe acești tineri, cât și pe alții ca ei, că nu au ce căuta în astfel de locuri întunecoase, insalubre, lipsite de lumina credinței în viața veșnică. Locul tinerilor este în mijlocul naturii lui Dumnezeu care ne ocrotește de tot ce este rău. Să-i învățăm pe tineri să iubească lumina zilei, să danseze în aer liber și să asculte melodii frumoase, aducătoare de liniște și de bucurie interioară”, a scris Mihail Milea, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați preoți din județul Buzău.

Părintele Milea a menționat, totodată, că Biserica Ortodoxă nu este împotriva relaxării, însă distracția trebuie făcută cu „discernământ, cu înțelepciune și cu credință, așa cum îi place lui Dumnezeu”, adăugând că nu îi judecă pe tinerii care au fost în clubul Colectiv.

„Ca preot sunt alături de toți acești tineri plecați dintre noi. Eu nu-i judec pentru sfârșitul lor. Îi compătimesc, puteau fi copiii mei, rudele mele. Durerea mea este aceeași pentru oricine ar fi în această situație. Ca preot sunt obligat sufletește să mă rog pentru cei care au plecat dintre noi, dar și pentru cei care au mai rămas în viață, în spitale cu trupurile cicatrizate. Această tragedie ne arată încă o dată cât de scumpă e sănătatea și viața pe care nu le poți cumpăra cu bani. Viața trebuie prețuită cât o avem ca dar de la Dumnezeu! Ca preot plâng alături de toți părinții care au gustat acest pahar amar al suferinței tragice pentru copii lor înlăcrimați”, a mai arătat părintele Milea.

Numărul persoanelor care au decedat în incendiul din clubul Colectiv a ajuns la 32, după ce marți dimineață o altă tânără, în vârstă de 28 de ani, a murit la Spitalul „Sfântul Pantelimon”. Alte aproximativ 130 de persoane sunt internate în mai multe spitale din București, peste 50 fiind în stare critică sau gravă.