Spitalul Militar: Trei dintre pacienții de la Terapie intensivă, în stare îmbunătățită

Publicat: 02 11. 2015, 12:12

La Spitalul Militar Central sunt internați 12 răniți în incendiul de vineri seară din Clubul Colectiv.

Managerul unității medicale, Florentina Radu Ioniță, a anunțat, luni dimineață, „o veste bună”: trei pacienți internați la terapie intensivă au o stare generală mult mai bună și vor fi transferați la Secția de Arși.

În cazul pacienților care au arsuri ale căilor respiratorii superioare, se menține gradul de severitate, astfel că în continuare cinci pacienți sunt în stare gravă, iar unul este intubat.
„Ca o veste bună, a scăzut edemul facial, astfel încât pot fi recunoscuți. Acum este foarte important cum este manageriat cazul mai departe, respectiv să nu apară suprainfecții, să fie hidratați corespunzător, să aibă aportul nutrițional necesar și este important să mănânce alimente speciale, pe care noi le preparăm. Am trecut de faza de alimentație prin substituent și acum ei încep să mănânce, mai puțin cel care este intubat”, a spus managerul Spitalului Militar.

Ea a precizat că a fost moblizat personal suplimentar la secțiile de terapie intensivă și chirugie plastică, astfel încât fiecare pacient să aibă permanent câte o asistentă și infirmieră.

„Ei nu se pot hrăni singuri pentru că toți au mâinile afectate. Toată lumea are mâinile arse și ceilalți, suplimentar, au arsuri pe față și pe spate”, a mai spus Florentina Radu Ioniță.

Ea a precizat că foarte multe persoane au sunat la spital și au spus că vor să ajute, iar acestea urmează să fie anunțate în momentul în care apar probleme și este nevoie de sprijinul lor.

Managerul Spitalului Militar a mai spus că situația celor cinci pacienți critici se poate schimba oricând, pentru că aceștia au arsuri de căi respiratorii, precizând că toți au până în 30 de ani.

„Prima săptămână este foarte importantă. (…) În fiecare dimineață se intră în sală cu pacienții, pansamentele se fac în sală și, unde este cazul, se intervine chirurgical, se lucrează acum în două săli, paralel. Ieri s-a operat de la ora 11.00, de mâine se va intra de la ora 07.00, pentru că important este ca pacienți să mănânce după ce intră în sală. Este foarte important să mănânce alimente hiperproteice, le facem diete coresponzătoare, avem specialiști nutriționiști, astfel încât ei să fie hrăniți corespunzător”, a mai spus Florentina Radu Ioniță.

Ea a precizat că au fost pacienți care au avut nevoie de toaletări de plăgi și de operații de mai multe ori, dar deocamdată nu a fost făcut transplant de piele în cazul răniților în incendiul din Clubul Colectiv.

Managerul Spitalului Militar a adăugat că le mulțumește celor 200 de persoane care s-au înscris pe lista pentru donare de sânge, direct la spital sau pe mail. Florentina Radu Ioniță a precizat că aceste persoane au fost planificate, între 30 și 50 zilnic, astfel încât este asigurat necesarul pe următoarea săptămână.

„Suntem în legătură permanentă cu Ministerul Sănătății și, în momentul în care apare ceva, orice avem nevoie, imediat ei ne dau tot ce este în programul de pacienți critici. Deci, tot ce se folosește cu acești pacienți se decontează prin programul de pacienți critici, se folosește foarte multă albumină, plasmă, antibiotice, soluți de rehidratare, suntem pregătiți”, a mai spus managerul.

Ea a adăugat că o echipă de medici din străinătate care a venit în România verifica în spitale protocolul aplicat în cazul acestor pacienți.

„Este o echipă formată din mai mulți medici de chirurgie plastică și doi din Franța. Mâine vor veni la noi”, a precizat Florentina Radu Ioniță.

Potrivit ultimei raportări transmise, duminică seară, de Ministerul Sănătății, 137 de răniți în incendiul de la Clubul Colectiv mai sunt internați în spitalele Capitalei. Dintre aceștia, cei mai mulți sunt la Spitalul de Arși – 27 (trei în stare critică, 10 grav, 14 în stare stabilă), Spitalul „Bagdasar Arseni” – 21 (trei intubați, 18 în stare stabilă), Spitalul Universitar – 20 (șase în stare critică, trei în stare gravă, 11 în stare stabilă), Floreasca- 15 (14 intubați, unul în stare stabilă), Elias – 14 (patru intubați, 10 în stare stabilă) și Spitalul Militar – 12 (doi intubați, 10 în stare stabilă).

Totodată, la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” sunt internați șase tineri, între care doi frați de 16 ani și 17 ani și 11 luni (doi pacienți intubați, patru în stare stabilă), la Spitalul „Sfântul Ioan” – opt răniți (șase intubați, doi în stare stabilă), Spitalul SRI – șase (doi grav, patru în stare stabilă), Spitalul „Sf. Pantelimon” – cinci (doi intubați, trei în stare stabilă) și la Spitalul Gerota – trei pacienți în stare stabilă. Astfel, 57 dintre răniți sunt în stare critică, gravă sau intubați.

În incendiul de vineri noapte au murit 30 de persoane, ultima – o tânără de 26 de ani – decedând în cursul serii de duminică, la Spitalul Bagdasar – Arseni.