Un rănit în incendiul din Colectiv este tratat la un spital de arși din Țara Galilor

Publicat: 10 11. 2015, 07:41
Actualizat: 28 11. 2015, 17:26

Incendiul de la clubul Colectiv, declanșat pe 30 octombrie de artificii care au aprins burete de pe pereți, s-a soldat cu 47 de morți.

Zece răniți au fost evacuați duminică seara cu un avion NATO către Marea Britanie și Norvegia.

Un pacient se află în stare stabilă la Centrul galez pentru arși și chirurgie plastică, a anunțat luni Consiliul de Sănătate Abertawe Bro Morgannwg.

Unii dintre răniți au sosit duminică la RAF Brize Norton, în Oxfordshire, și au fost transferați la spitale în întreaga Mare Britanie, potrivit BBC, care nu face alte precizări.

Rănitul a fost transportat la Swansea cu un vehicul aparținând serviciului galez de ambulanță.

Incendiul a condus la demisia fostului premier Victor Ponta și a Guvernului acestuia.

Trei proprietari ai clubului bucureștean au fost arestați pentru supraaglomerare, un număr insuficient de ieșiri din local și pentru că nu ar fi fost autorizați să organizeze concetrul care s-a terminat cu o tragedie.