VIDEO | Acuzații grave la adresa polițiștilor implicați în accidentul în care o fetiță a murit: „Ei nu au chemat salvarea, au chemat strict poliția. L-au luat și l-au ascuns pe șofer”

Publicat: 13 01. 2022, 16:10
Actualizat: 13 01. 2022, 16:18

O martoră a accidentului grav de joi, în care două fetițe au fost lovite de o mașină de poliție, iar una dintre ele a decedat, a declarat la fața locului că agenții implicați în incident și-ar fi chemat colegii, nu salvarea.

„Aveau viteză foarte mare, pentru că fetele au fost aruncate de pe trecerea de pietoni (…) Ei nu au chemat salvarea, salvările au fost chemate de populație. Ei au chemat strict poliția, au venit mașinile. L-au luat și l-au ascuns pe șofer, fără să-l testeze.

Pe fata care era aici, care a decedat, au mutat-o, că era cu fața în sus, au mutat-o într-o parte, și cea de acolo, nici nu i-a interesat”, a declarat o martoră care a asistat la groaznicul accident de joi, din zona Laminorului din Capitală.

„Salvarea a venit după 20 de minute. Să se facă dreptate”

Femeia mai spune că salvarea ar fi venit după 20 de minute.

„Salvarea a venit după 20 de minute. Să se facă dreptate, nu să se mușamalizeze, există camere la trecerea de pietoni”, mai spune martora.

Două fete, în vârstă de 11 și 13 ani, au fost lovite, joi, de o maşină de Poliţie, în timp ce traversau o stradă din Sectorul 1 al Capitalei.

Fetița de 13 ani a murit în urma impactului, iar cea de-a doua a fost transportată la Spitalul Grigore Alexandrescu, cu multiple contuzii. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, Daniel Vasile, pentru Gândul.

Am văzut cum au fost lovite din plin. O fetiţă cu piciorul rupt, care a rămas pe trecere, şi alta care a fost aruncată aproximativ 30 de metri. A început lumea să ţipe pentru că ambulanţa a venit greu”, a declarat unul dintre tinerii martori la accident.