SONDAJ: Câtă încredere aveți în DNA?

Publicat: 25 06. 2014, 16:53
Actualizat: 02 09. 2019, 19:20

Numele DNA, instituția ale cărei atribuții sunt combaterea corupției mari și medii, a apăruit în tot felul de scandaluri.

Tribunalul București a decis, luni, arestarea preventivă a lui Nicușor Constantinescu, după ce procurorii DNA au cerut înlocuirea controlului judiciar cu această măsură preventivă, pentru că președintele CJ Constanța nu a revenit în țară după ce a fost operat în SUA, decizia nefiind definitivă.

Contactat de gândul, președintele CJ Constanța Nicușor Constantinescu a declarat că va contesta decizia Tribunalului București care a dispus arestarea sa. Acesta a refuzat să precizeze când se va întoarce în țară. El a acuzat însă DNA că dorește „lichidarea sa fizică”.

Totodată, numele șefei DNA a apărut în scandalul Mircea Băsescu – Bercea Mondial. Săptămâna trecută, Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a spus, înainte de a fi audiat la Direcția Națională Anticorupție (DNA) în dosarul în care fiul lui a reclamat presupuse fapte de trafic de influență care ar fi fost comise de Mircea Băsescu, fratele președintelui, că aproape două milioane de euro ar fi ajuns la procurorul șef al DNA, Codruța Kovesi, la președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, dar și la Vasile Blaga, despre care susținea că ar fi implicat în acest caz. Acuzațiile au stârnit o serie de polemici și speculații.

„Afirmațiile de o gravitate extremă au fost făcute doar cu scopul exclusiv de a știrbi autoritatea personală și profesională a procurorului șef DNA și a procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție”, se arată într-un comunicat de presă al Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Potrivit aceleiași surse, Procurorul șef al DNA, Codruța Kovesi, a dat în judecată Antena 3, pentru afirmații mincinoase „care au creat un grav prejudiciu de imagine și au adus o gravă atingere demnității umane”, și sesizat CSM și CNA, după afirmațiile făcute în legătură cu dosarul „Bercea – Mircea Băsescu”

Potrivit DNA, dreptul la libera exprimare prevăzut de articolul 30 din Constituție trebuie exercitat în limite care să nu prejudicieze demnitatea, onoarea și dreptul la proprie imagine, iar exprimarea publică a unui punct de vedere trebuie, în mod obligatoriu, să respecte principiul responsabilității, deontologia profesională și buna credință.

„Acreditarea ideii că «interlopul Bercea Mondial ar fi oferit bani procurorului șef al DNA pentru a fi eliberat, și afirmațiile că procurorul șef al DNA este în incompatibilitate în calitatea sa de conducător al procurorilor care investighează dosarul de trafic de influență» sunt de natură să afecteze încrederea opiniei publice în activitatea desfășurată de DNA. Preluarea afirmațiilor și de către alte publicații a contribuit la amplificarea acestor consecințe prin receptarea afirmațiilor denigratoare de către mai mulți cetățeni, având drept consecință afectarea independenței întregului sistem judiciar și manipularea opiniei publice”, a arătat DNA.

Totodată, DNA a solicitat să fie făcute verificări în vederea apărării independenței justiției și imparțialității procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, „întrucât consideră că afirmațiile nereale, modul tendențios și aprecierile privind instrumentarea dosarului nr.227/P/2014 au fost de natură să afecteze independența procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție”.