SONDAJ. Cum apreciați activitatea la George Maior la șefia SRI?

Publicat: 27 01. 2015, 16:13
Actualizat: 02 03. 2015, 16:24

George Maior se afla la conducerea SRI din octombrie 2006, fiind propus de președintele la acea vreme Traian Băsescu. În 5 noiembrie, directorul SRI, George Maior, a afirmat că la învestirea noului președinte își va prezenta mandatul, spre evaluare, menționând că, până la acel moment și atât timp cât va fi în fruntea SRI, nu manifestă și nu confirmă „interesul pentru un anume rol profesional în viitor”.

Demisia lui Maior este oarecum surprinzătoare, în condițiile în care, așa cum a și declarat, președintele Iohannis nu avea intenția de a-l schimba din fruntea SRI: „Cred că e o discuție puțin artificială. Postul este ocupat, SRI funcționează în parametri buni, nu văd de ce ar trebui să forțăm o astfel de discuție. Chiar nu simt nevoia de a face din asta o temă”.

George Maior nu a exclus, însă, posibilitatea ca el să fie schimbat, cum a și precizat la un moment dat într-un comunicat de presă:  „La momentul învestirii noului președinte al României îmi voi prezenta, spre evaluare, mandatul de director al SRI. Este o datorie de onoare și un obiectiv profesional legitim, după 8 ani în fruntea Serviciului Român de Informații. Până la acel moment și atâta timp cât voi ocupa această funcție, nu manifest și nu confirm interesul pentru un anume rol profesional viitor”.