150 de lei amendă pentru românii care stau cu CHIRIE în București și „uită” să facă acest lucru obligatoriu
Se schimbă datele din acest an. Potrivit noii legi, persoanele care stau cu chirie în București trebuie să aibă înscrisă în buletin adresa la care locuiesc efectiv. În caz contrar, gazdele vor trebui să-i însoțească la Evidența Populației, pentru a-i lua în spațiu pe chiriași.
Iar perioada în care se poate face acest lucru a fost micşorat de la 30 la 15 zile.
Noua prevedere, din 10 iunie 2025
În acest caz, legea precizează în mod clar că gazda oricărei persoane care nu a făcut demersurile pentru a-și schimba adresa din actul de identitate cu cea la care locuiește de fapt va trebui, atunci când trec mai mult de 15 zile de când s-a făcut mutarea, să o însoțească la serviciul de evidență a persoanelor, pentru a o lua în spațiu.
Noua prevedere legală se va aplica din 10 iunie.
OUG 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi buletinele românilor urmează să se modifice, potrivit Legii 162/2023. Iar printre noutăți se găsește și obligația pentru cei ce găzduiesc una sau mai multe persoane.
Mai exact, după cum apare în document, „persoana care găzduiește o altă persoană care nu are înscrisă în actul de identitate adresa la care locuiește efectiv după trecerea termenului prevăzut la art. 31 alin. (1) (15 zile – n. red.) are obligația de a se prezenta împreună cu aceasta la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor de la locul unde este situat imobilul, în vederea exprimării consimțământului de primire în spațiu”.
Așadar, la trecerea a 15 zile de la data la care chiriașul locuiește în casa lor, proprietarii apartamentele vor fi obligați să-l însoțească la serviciul de evidență a persoanelor pentru a-și da acordul cu privire la luarea acestuia în spațiu.
Sunt exceptate de la această obligație doar persoanele care locuiesc la o altă adresă decât cea de domiciliu în interes de serviciu sau în scop turistic.
Amenda poate ajunge la 150 de lei
Pentru cei care nu respectă legea, autoritățile pot aplica amenzi cuprinse între 75 și 150 de lei.
Avocatnet.ro mai arată că, în prezent, OUG 97/2005 stabilește că „persoana care găzduiește o altă persoană, în mod neîntrerupt, pe o perioadă mai mare de 30 de zile (…) are obligația de a anunța poliția sau serviciul public comunitar de evidență a persoanelor de la locul unde este situat imobilul”.
CITEȘTE ȘI:
CHIRIILE au explodat în România. Oraşul în care preţurile au crescut cu 37%