Accident între o autoutilitară și un TIR încărcat cu traverse de cale ferată în stațiunea Predeal. Drumul Național 1 a fost blocat pe ambele sensuri
Drumul Național 1 a fost blocat în stațiunea Predeal, după ce o autoutilitară și un autotren s-au izbit în această dimineață. În urma incidentului, două persoane din autoutilitară au fost asistate medical la fața locului.
Traficul este oprit pe Drumul Național (DN) 1, în Predeal, din cauza unui accident între o autoutilitară și un TIR încărcat cu traverse de cale ferată. Două persoane au fost asistate medical. Circulația ar urma să fie reluată după ora 08:30.
Accident între o autoutilitară și un autotren în stațiunea Predeal. Drumul Național 1 a fost blocat pe ambele sensuri
Accident între o autoutilitară și un autotren în stațiunea Predeal
„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul este oprit pe DN 1 Brașov – Ploiești, pe raza localității Predeal, județul Brașov, din cauza unui accident în care au fost implicate o autoutilitară și un autotren. În urma coliziunii, două persoane din autoutilitară sunt asistate medical la fața locului. Se estimează reluarea circulației după ora 08:30”, a transmis Centrul Infotrafic din Inspectoratul Poliției Române.
Se lucrează la eliberarea carosabilului, în zona stațiunii Predeal.
„Atenție – DN1 este blocat în centrul stațiunii Predeal, în urma unui accident! Se lucrează la eliberarea carosabilului după ce un camion încărcat cu traverse de cale ferată a fost implicat într-un accident”, au transmis reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, pe Facebook.
Două persoane au primit îngrijiri medicale
„Două persoane, ocupante într-unul din autovehicule, au suferit leziuni corporale, pentru care se acordă sprijin medical de specialitate. În cauză, urmează a se stabili modul în care s-a produs accidentul, urmând a se dispune măsurile legale la finalizarea cercetărilor. Circulația auto este blocată la acest moment, urmând a fi reluată după finalizarea activităților la fața locului și îndepărtarea autovehiculelor avariate de pe carosabil”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov.
Șoferii sunt redirecționați pe rute alternative. Sunt recomandate DN1A, pe traseul Brașov-Săcele-Cheia, și DN73, între Predeal și Râșnov.
Sursă foto&video: Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov