AMR susține propunerile Asociației Secretarilor de Municipii. Mandatele limitate pentru Secretarul General și Arhitectul-Șef din primării, risc de politizare și destabilizare

Publicat: 24 07. 2025, 15:08

Asociația Secretarilor de Municipii din România a tras un semnal de alarmă referitor la o propunere legislativă care ar pune o amprentă negativă în ceea ce privește întreaga activitate a secretarului general din primării și a arhitectului-șef. Stabilitatea în funcție ar urma să fie, astfel, grav afectată, prin înlocuirea raportului de serviciu cu termen nelimitat cu un mandat de cinci ani.

Asociația Secretarilor de Municipii din România precizează – mai multe informații AICI – că un număr limitat de ani – dar și de mandate – deschide o „ușă” către presiuni inacceptabile din partea politicului.

  • În timp ce funcția de Secretar General este supusă riscului de politizare și destabilizare, numărul consilierilor de cabinet pare să crească.
  • O astfel de realitate contrazice flagrant ideea de reducere a costurilor și de eficientizare a administrației publice locale.
  • Același tratament se va aplica atât pentru arhitectul șef, cât și pentru orice altă funcție de conducere prin intermediul prefectului, au avertizat reprezentanții Asociației Secretarilor de Municipii din România.

AMR solicită eliminarea din proiectul legislativ a alineatelor contestate

Potrivit informațiilor obținute de Gândul, Asociația Municipiilor din România susține toate propunerile pe care Asociația Secretarilor de Municipii din România le consideră esențiale pentru o stabilitate profesională fără echivoc, ferită de riscurile unei politizări cu efecte dramatice pe termen lung.

Astfel, referitor la Proiectul de Lege privind adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, respectiv modificarea/completarea OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, se solicită eliminarea alineatelor 7 și 8 din art. 374.

Este vorba despre acele alineate care ar aduce atingere gravă stabilității profesionale a Secretarului General și a Arhitectului-Șef din primării, prin limitarea mandatului la o perioadă de 5 ani, mandat care nu ar mai putea fi reînnoit decât o dată, și care ar impune, o dată la 5 ani, o evaluare multianuală.

Instabilitate în rândul celor care ar trebui să fie stâlpii administrației locale

Prin aceste demersuri legislative – au avertizat reprezentanții Asociației Secretarilor de Municipii din Româniase intenționează, de fapt, lăsarea fără conținut a funcțiilor publice de conducere.

Astfel de demersuri în loc să asigure o reformă reală, promovează instabilitatea în rândul celor care ar trebui să fie stâlpii administrației locale, înlocuind elementul obiectiv al concursului cu unul subiectiv al omului politic, aspect profund incorect, în contradicție cu discursul anticorupție promovat”.

Asociația noastră reafirmă că reformele adevărate în administrație nu se pot face peste noapte sau prin măsuri orchestrate de decizii politice grăbite, fără o fundamentare clară și o viziune pe termen lung.

Este nevoie de un dialog real, de consultări și de o reformă responsabilă, care să nu pună în pericol stabilitatea și profesionalismul funcției publice și nici a legalității actelor emise sau adoptate de către autoritățile publice locale.

În numele interesului public și a respectului pentru funcțiile cheie ale administrației locale, solicităm reevaluarea acestor inițiative și continuarea dialogului pentru un sistem administrativ stabil, eficient și independent. Nu transformați contrasemnătura pentru legalitate într-un act de compromis!”, au mai transmis reprezentanții Asociației Secretarilor de Municipii din România.


RECOMANDAREA AUTORULUI:

Consiliul Concurenţei recomandă reevaluarea LEGISLAȚIEI cu privire la serviciile de transport persoane

DNA neagă acuzațiile că ar fi divulgat în spaţiul public INTERCEPTĂRI din dosarul lui Piedone

Propunerile PSD în pachetul 2. Blocarea instrăinării profiturilor multinaționalelor, suprataxarea marilor AVERI și modificarea legii insolvenței

Nicușor Dan a retrimis Parlamentului legea prin care statul român pierde peste 500 de hectare de teren. Suprafețele, date gratuit USV Timișoara

Alexandru Nazare, după evaluarea S&P privind ratingul de țară: Practic, o creştere mai modestǎ, dar în continuare creştere