Biletul unic STB-CFR-Metrorex, supus votului la Primăria Capitalei. Cât ar urma să coste biletele integrate

Publicat: 07 02. 2022, 11:56
Stația de tren Aeroport - Henri Coandă (Otopeni) / FOTO: CFR Infrastructură

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a introdus în ședința Consiliului General al Municipiului București de joi un proiect care prevede implementarea unui bilet unic de călătorie integrat, care să fie folosit în autobuze, în metrou, dar și în trenurile CFR.

Consiliul General al Municipiului București urmează să acorde mandat special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov, „ ca în numele și pe seama Municipiului București să aprobe stabilirea, ajustarea sau modificarea prețurilor și tarifelor” pentru biletul integrat de călătorie din București-Ilfov.

Este vorba de un bilet unic pentru STB – Metrorex – CFR, care să fie implementat în primă fază pentru cursa București- Otopeni cu trenurile CFR.

Cât ar urma să coste abonamentele pentru cele trei mijloace de transport

Potrivit proiectului care se află pe ordinea de zi a ședinței CGMB de joi, prețurile pentru biletul unic STB-Metrorex- CFR ar urma să fie următoarele:

  • 24 de ore – 20 de lei
  • 70 de ore – 40 de lei
  • Abonament lunar- 210 lei
  • Abonament 6 luni- 1.100 de lei
  • Abonament pe un an – 2.000 de lei

Potrivit proiectului, titlurile de călătorie metropolitane integrate cu valabilitate de 24 de ore și 72 de ore permit oricâte transbordări pe orice vehicul de transport de suprafață, metrou și feroviar pe ruta Gara de Nord (staţia Bucureşti Nord) – Aeroportul Henri Coandă, în regiunea București-Ilfov, în intervalul orar de valabilitate.

Biletul unic ar urma să fie implementat pe viitor și pentru curse CFR de pe rute precum București – Chitila.