Ce a transmis Călin Georgescu în „ultimul cuvânt” rostit la Tribunal, înainte de decizia eliberării din spatele gratiilor. Gândul publică declarația oficială a fostului prezidențiabil

Publicat: 16 10. 2026, 18:24
Actualizat: 16 10. 2026, 18:57

Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a fost plasat în arest la domiciliu, după ce judecătorul de la Tribunalul București – cel care inițial a stabilit cercetarea sa sub control judiciar – a decis, luni, anularea mandatului de arestare emis de Curtea de Apel București. Fostul prezidențiabil a vorbit în fața magistratului, iar Gândul publică declarația oficială consemnată în numele său.

 Loading ...

„Pledez nevinovat în această situație” / „Eu m-am ridicat pentru necazurile săracilor”

„Inculpatul Georgescu Călin, având cuvântul, în primul rând dorește să arate că este de acord cu concluziile formulate de apărătorii săi. În al doilea rând pledează nevinovat în această situație. În al treilea rând, nu dorește să se sustragă sub nicio formă, ba din contra dorește să fie judecat acest dosar din două motive.

O dată, imaginea sa față de poporul român și în mod special față de familia sa și față de cei doi copii minori în fața cărora s-au produs foarte multe abuzuri și traume cu pretinsele căutări de probe în situația dată acum mai bine de 2 săptămâni.

În plus de asta, ca orice cetățean care se confruntă cu un abuz evident, cu încălcarea tuturor drepturilor fundamentale, nu a avut și nu va avea decât o singură apărare, legea. Are convingerea că judecătorul va face astăzi nu doar aplicarea ei, ci un act de justiție. La final mai menționez următorul lucru: eu m-am ridicat pentru necazurile săracilor”, este declarația oficială consemnată în numele fostului candidat la alegerile prezidențiale.

Sursa foto: Mediafax

Tribunalul a motivat plasarea în arest la domiciliu a lui Călin Georgescu

Judecătorul care a stabilit plasarea în arest la domiciliu a fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, a motivat decizia, astfel că urmează judecarea contestației DIICOT la Curtea de Apel București.

Magistratul a explicat pe larg motivele pentru care a admis această cerere a apărării lui Georgescu arătând între altele că deși acesta a avut măsuri preventive în alte cauze și deși a părăsit România a revenit în țară conform programului impus și nu a creat dificultăți în respectivele anchete.

Totodată, mai arată magistratul Andriescu, faptele cercetate în acest dosar nu sunt fapte violente, care să impună menținerea acestuia în arest preventiv. Mai multe informații sunt disponibile AICI.