Conflict în centrul municipiului Onești între patru bărbați. Unul dintre ei a scos arma

Publicat: 17 03. 2021, 12:50
Conflict în centrul municipiului Onești între patru bărbați. Unul dintre ei a scos arma

Polițiștii oneșteni au fost sesizați că un bărbat ar fi împușcat, cu un pistol, pe un altul, în urma unui conflict verbal, care a avut loc în centrul Oneștiul, și care ar fi degenerat după ce unul dintre agresori ar fi trecut la amenințări.

Echipa operativă care s-a deplasat la fața locului a stabilit faptul că, în urma izbucnirii unui conflict între patru bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 43 de ani, pe strada Oituz din localitate, unul dintre aceștia i-ar amenințat pe ceilalți cu o armă. De asemenea, din verificările polițiștilor a rezultat că pistolul în cauză este o armă neletală deținută legal, neefectuându-se uz de armă pe timpul conflictului”, este anunțul făcut de Poliția Municipiului Onești.

Conflict în Onești. Cei patru bărbați au ajuns la Poliție

Cei patru bărbați au fost duși la sediul Poliției Municipiului Onești pentru cercetări, iar arma și cele opt cartușe au fost ridicate.

În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și amenințare”, a declarat Cătălina Păduraru, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bacău.

Potrivit unor surse, cei patru bărbați implicați în conflict se cunoșteau.

Bărbat împușcat în plină stradă, la Constanța, cu un pistol cu bile

Un incident asemănător cu cel din Onești a avut loc, marți, și la Constanța, când un bărbat de 45 de ani a fost împușcat, în plină stradă, cu un pistol cu bile. Din primele informații, acesta ar fi intervenit pentru a aplana un conflict izbucnit între mai mulți tineri, iar unul dintre ei a scos arma și a tras. Victima, care poate depune plângere în 90 de zile, a fost transportată la spital.