CTP, mesaj după discursul Ioanei Mihăilă: „S-a prezentat ca preoteasă a templului Voiculescu. Să vedem ce slujbe o să oficieze doamna doctor”

Publicat: 22 04. 2021, 09:00
CTP, mesaj după discursul Ioanei Mihăilă: „S-a prezentat ca preoteasă a templului Voiculescu. Să vedem ce slujbe o să oficieze doamna doctor” / Foto colaj: Captură / Gândul / Alexandra Pandrea

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a reacționat dur după prima ieșire publică a noului ministru de la Sănătate, Ioana Mihăilă. CTP nu a trecut cu vederea laudele aduse de Mihăilă fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, debarcat de premierul Florin Cîțu.

„Dna Ioana Mihăilă, noul ministru al Sănătății, a ținut să se prezinte ca un soi de preoteasă a templului Vlad Voiculescu, evocându-l și invocându-l cam o data la 1 minut și jumătate, până la poezia exprimării „Cabinetul Vlad Voiculescu”, ca și cum ar fi fost prim-ministru.

Foarte frumos. Să vedem ce slujbe o să oficieze dna doctor în această calitate cvasireligioasă, căci pe cele de înmormântare le oficiază BOR”, a comentat Cristian Tudor Popescu în Republica.ro.

„Ce s-a întâmplat în ultimele 10 zile în Guvern și în Coaliție se poate numi Balul Umflaților în Pene. Numai că, în vreme ce unii dansau în acest bal, alții abia mai respirau la spital”, scrie gazetarul.

CTP: „Pentru mizeria umană nu s-a găsit niciun vaccin…”

„Vaccinarea este într-adevăr singura cale de a ieși din pandemia covid. Dar, pe tăcute, o altă pandemie ucide într-un an poate mai mulți cetățeni decât coronavirusul.

Facem doze de vaccin și, între timp, sute de tone de doze, de bere și băuturi carbogazoase, peturi, cartoane și pungi de plastic sufocă pădurile și apele României, deșeuri chimice otrăvesc pământul, munți de gunoaie arse ilegal și țevile de eșapament fără număr gazează în masă oamenii. Pentru mizerie, mizeria umană, nu s-a descoperit niciun vaccin.”, a mai comentat CTP.

Ioana Mihăilă, despre „mandatul său”

Mihăilă a spus că nu va „șterge cu buretele” proiectele începute de Voiculescu, dar a precizat că „acesta este mandatul meu.

„Nu pot să spun că voi șterge cu buretele aspirațiile comune pe care le-am avut împreună cu Vlad Voiculescu, dar perioada care urmează este cu Ioana Mihăilă la Ministerul Sănătății, iar mandatul este al meu”, a mai spus Ioana Mihăilă.