Irina Loghin spune secretul unui somn odihnitor. ”Fac o pernă din pânză de bumbac, pun floarea înăuntru”

Publicat: 05 12. 2025, 12:30

Interpreta de muzică populară Irina Loghin, are un secret pentru un somn odihnitor. ”Fac o pernă din pânză de bumbac, pun floarea înăuntru”, a explicat artista.

 

Binecunscuta cântăreață de muzică populară Irina Loghin, în vârstă de 86 de ani,  a dezvăluit ce truc folosește pentru a avea parte de un somn bun.

Artista pune levănțică într-o pernă ca să se poată odihni cât mai bine.

Irina Loghin spune secretul unui somn odihnitor.  ”Îmi ajunge tot anul, o culeg însă numai atunci când are un moțișor în vârf”

”Levănțica este cel mai mare ajutor pentru somn, am plantat și în fața casei, aici, la București, am sădit mai multe rânduri. Îmi ajunge tot anul, o culeg însă numai atunci când are un moțișor în vârf. Atenție, toate plantele medicinale le culeg numai pe zi cu soare”, a explicat Irina Loghin pentru click.ro.

”Minunata floare de lavandă o folosesc și mă ajută foarte mult la somn, la odihnă, fac o pernă din pânză de bumbac, pun floarea înăuntru și îmi dă un somn liniștitor. Plus un ceai de tei. Ambele îți dau viață, energie, îndeamnă să gândim pozitiv”, a mai spus artista.

Pentru aceeași sursă, Irina Loghin a dezvăluit și cum își îngrijește tenul:

”Singurul demachiant pe care îl folosesc este uleiul de măsline. Când nu se găsea, luam şi din acela de floarea-soarelui, care este foarte bun pentru un ten uscat. Acum, uleiul de măsline se găseşte peste tot.Eu îl amestec cu lapte demachiant şi îmi întind amestecul pe faţă, apoi mă curăţ cu un prosopel ud.

Le sfătuiesc pe toate doamnele ca niciodată să nu se culce cu machiaj pe faţă. Nu este deloc sănătos. Este cea mai mare greşeală care se poate face pentru ten. De asemenea, după demachiere, este bine să îţi faci un masaj al feţei, care dă energie şi elasticitate pielii, dar şi muşchilor feţei”.