Luca Niculescu, așteptat la Chișinău în următoarele zile. Premierul moldovean: „Suntem foarte entuziasmați de acest nou început”
Noul premier al României, Luca Niculescu, este așteptat la Chișinău, în următoarele zile. Întâlnirea a fost convenită marți seara, în timpul unei convorbiri telefonice cu premierul din țara vecină, Vasile Tofan.
UPDATE – Luca Niculescu: „Prima mea vizită va fi la Chișinău”
Premierul Luca Niculescu a anunțat că a avut miercuri o discuție telefonică cu prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, în cadrul căreia a convenit cu acesta ca prima sa vizită în calitate de prim-ministru să o efectueze la Chișinău, în vederea dinamizării proiectelor comune dintre cele două state.
„Am avut o convorbire telefonică cu prim-ministrul Vasile Tofan, căruia i-am mulțumit pentru urările calde și de prietenie. Am convenit ca prima mea vizită să fie la Chișinău și ne pregătim să lucrăm intens pentru a dinamiza proiectele pe care le avem în lucru și pentru a identifica altele noi, cu același obiectiv: să asigurăm securitatea și prosperitatea cetățenilor noștri. Le-am solicitat deja miniștrilor români să ia legătura cu colegii lor de la Chișinău. L-am asigurat de tot sprijinul meu și al colegilor din Guvernul României pentru Republica Moldova, inclusiv în ceea ce privește aderarea la Uniunea Europeană”, a scris Luca Niculescu, miercuri, pe plaforma X.
Am avut o convorbire telefonică cu prim-ministrul @Vasile_Tofan, căruia i-am mulțumit pentru urările calde și de prietenie.
Am convenit ca prima mea vizită să fie la Chișinău și ne pregătim să lucrăm intens pentru a dinamiza proiectele pe care le avem în lucru și pentru a identifica altele noi, cu același obiectiv: să asigurăm securitatea și prosperitatea cetățenilor noștri.
Le-am solicitat deja miniștrilor români să ia legătura cu colegii lor de la Chișinău.
L-am asigurat de tot sprijinul meu și al colegilor din Guvernul României pentru Republica Moldova, inclusiv în ceea ce privește aderarea la Uniunea Europeană.— Luca Niculescu (@LucaNiculescu) October 21, 2026
Știrea inițială
Executivul Republicii Moldova a anunțat miercuri că premierul Vasile Tofan și omologul său român, Luca Niculescu, au convenit, în timpul unei convorbiri telefonice purtate marți seară, să se întâlnească la Chișinău în următoarea perioadă. Vasile Tofan l-a felicitat pe noul prim-ministru al României pentru preluarea mandatului și l-a invitat la Chișinău.
Premierul Vasile Tofan: „Avem mult de lucru împreună și un obiectiv care ne unește”
„Am convenit să ne întâlnim la Chișinău, cât de curând, chiar în următoarele zile”, a adăugat el.
Amintim că și Vasile Tofan a ales Bucureștiul pentru prima sa vizită oficială în calitate de prim-ministru, efectuată acum circa trei luni, reconfirmând o tradiție deja consacrată în diplomația dintre cele două state.