Momentul în care motorul unui avion Boeing ia FOC în timpul zborului: „Eram convinsă că s-a terminat”. Aeronava a aterizat de urgență

Publicat: 18 08. 2025, 12:59
Actualizat: 18 08. 2025, 13:02

O aeronavă Boeing, cu 273 de pasageri la bord, s-a aflat la un pas de tragedie, sâmbătă, în Italia, după ce unul dintre motoare a luat foc. Autoritățile au derulat o anchetă pentru a stabili cauzele incidentului, transmite Le Figaro, citat de Mediafax.

Avionul Boeing 757-300 al companiei Condor, a decolat sâmbătă din Corfu, Grecia, cu destinația  Dusseldorf (Germania). Aeronava care transporta 273 de călători a fost nevoită să aterizeze de urgență, sâmbătă, la Brindisi, în Italia.

Unul dintre motoarele avionului a izbucnit în flăcări și, potrivit primelor mărturii ale pasagerilor, s-a auzit și o explozie în timpul zborului.

Motorul drept a cedat la scurt timp după decolare, iar piloții au fost nevoiți să redirecționeze rapid aeronava spre Italia.

„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create, dar siguranța pasagerilor este prioritatea noastră absolută în orice moment”, a transmis Condor într-un comunicat.

Pasagerii au fost cuprinși de panică, iar unii au mărturisit că au trimis mesaje de „adio” apropiaților, fiind convinși că nu vor scăpa cu viață.

„A fost o experiență îngrozitoare. Trimisesem deja mesaje de adio, pentru că eram convinsă că s-a terminat”, a declarat o pasageră aflată încă în stare de șoc, pentru publicația germană Bild.

Pilotul de la cârma avionului ar fi rămas calm și a încercat să liniștească pasagerii.

Pasagerii au fost nevoiți să rămână peste noapte în Italia, însă nu toți au putut fi cazați la hoteluri

„După aterizare, pasagerii au părăsit treptat aeronava. Din păcate, nu au existat suficiente locuri de cazare disponibile în zonă”, a precizat compania pentru Bild.

La aeroport au fost distribuite bonuri pentru alimente și pături suplimentare. Duminică dimineața, un alt avion a decolat și a reușit să aducă pasagerii la Dusseldorf.

VIDEO: @melinamelinakiii TikTok / @KarlM55941 @X