UPDATE / Noi detalii în cazul femeii dispărute în Parcul Tineretului. Anchetatorii au cercetat mai multe piste

Publicat: 20 07. 2021, 11:15
Actualizat: 23 07. 2021, 12:36

Anchetatorii care cercetează dispariția Mihaelei Brezoianu, femeia de 43 de ani care a dispărut, sâmbătă, în Parcul Tineretului din București, iau în calcul mai multe ipoteze, inclusiv ca aceasta să nu mai fie în viață. Surse apropiate familiei au precizat, pentru Gândul, că femeia avea mai multe procese, dintre care unul legat de o moștenire care ar fi pus-o într-o relație tensionată cu alte rude.

UPDATE: Anchetatorii au oprit căutările după ce femeia a revenit acasă, la familie. Aceasta a povestit că s-ar fi dus pe litoral după ce a suferit o depresie legată de unele datorii. Dosarul urmează să fie clasat de polițiștii bucureșteni.

Știrea inițială:

Mai mult, sursele citate spun că dispariția femeii ar putea avea legătură cu un bărbat apropiat acesteia.

Totodată, anchetatorii nu exclud faptul că femeia ar fi putut suferi o cădere nervoasă.

Căsătorită și mamă a doi copii, Mihaela Brezoianu nu a mai dat niciun semn de viață de sâmbătă, ora 17.35, când a fost văzută pentru ultima oară.

Imediat după dispariția femeii, fiul Mihaelei a cerut ajutorul unei echipe de voluntari pentru a o găsi.

Am aflat la 22.10 că mama mea nu a ajuns acasă, am încercat să o sun și nu a răspuns. La ora 23.40, am mers la Poliție, la Secția 19, pentru a da o declarație. Am stat 40 de minute și mi-au zis că nu pot să intervină până nu trec 24 de ore. Ulterior, am contactat o echipă de voluntari și ne-am întâlnit în Parcul Tineretului. Apoi am sunat la 112 să anunț dispariția, însă mi-au zis că dacă am dat deja declarație, nu mai are rost să sun și la ei, a declarat Gabriel Brezoianu la postului de televiziune România TV.

Mihaela Brezoianu. Sursă foto: Facebook

Poliţia solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea femeii care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă. La momentul dispariției, Mihaela purta pantaloni jeans de culaore neagră și o geantă de culoare neagră. Femeia are ochi căprui, părul blond/șaten, o înălţime de 1,68m și 75 kg.