Pensionarii, mesaj dur! „Probabil că doamna Turcan vrea să ne ducă la cimitir!”

Publicat: 16 01. 2021, 22:23
Pensionarii, mesaj dur! „Probabil că doamna Turcan vrea să ne ducă la cimitir!” / Raluca Turcan. Sursa FOTO: Mediafax

Ministrul PNL al Muncii, Raluca Turcan, i-a supărat pe pensionari, după ce a spus că „modul sănătos și sustenabil” pentru sistemul de pensii ar presupune ca pensionarii să muncească din nou, pentru a-și susține existența cu venitul câștigat suplimentar, pe lângă pensie.

Propunerea lui Turcan a fost desființată sâmbătă, la Antena 3, de Silvia Petre, lider al Asociației Uniunea Pensionarilor Timiș.

„Doamna ministru trebuie să ştie că mulţi dintre pensionari lucrează, sunt angajaţi şi acum. Probabil că vrea să ne ducă la cimitir. Probabil că cei tineri n-au timp să muncească, şi atunci trebuie să muncească pensionarii. Însă doamna ministru ar trebui, mai întâi, să înveţe să respecte legea şi ceea ce au promis în campania electorală. La ora actuală suntem bătaia de joc a actualului Guvern. Dacă este vorba de muncit, vă asigur că în Timiş pensionarii sunt angajaţi peste tot, pentru că nu pot supravieţui, la preţurile actuale, cu pensia pe care o au.

Dar gândirea asta, să facă tot timpul comisii pt recalculare – asta nu se va mai întâmpla niciodată. Ea (ministrul Turcan, n.r.) ştie că e nevoie de foarte mulţi ani până intră o lege în vigoare. (…) În 30 de ani, nu s-a întâmplat o astfel de bătaie de joc la adresa pensionarilor. Noi avem pensionari care şi-au vândut proprietăţile pentru a putea supravieţui. Nu-şi pot permite să plătească întreţinerea. După 30 – 40 de ani de muncă, au pensii de 1.000 – 1.500 de lei”, a spus Silvia Petre.

Pensiile, majorate cu doar 3%?! “Vor crește cel puțin cu rata inflației!” Anunțul făcut de Raluca Turcan, ministrul Muncii

Raluca Turcan, ministrul Muncii, a anunțat că pensiile vor crește cel puțin cu rata inflației, precizând, încă o dată, că o majorare cu 40% nu poate fi suportată de niciun guvern.

Ministrul Muncii speră într-o recalculare, dând, totuși, de înțeles că pensiile ar putea crește cu doar 3%, fără, însă, să precizeze data de la care vor fi indexate.