Preparatul CONSUMAT tot mai des de români. Costă peste 100 de lei kilogramul

Publicat: 22 09. 2023, 10:20

În ultimii ani, românii vor să încerce gusturi noi și nu se sfiesc să comande cele mai extravagante mese la restaurant.

Fie că îi prepară acasă sau îi consumă la restaurant, creveții au devenit aproape nelipsiți din farfuriile românilor, scrie antena3.ro.

Preparatele care conțin creveți sunt prezente în tot mai multe restaurante, iar cererea a crescut considerabil.

Anual, românii consumă zeci de milioane de porții, în ciuda prețului piperat.

Astfel, pentru un kilogram de creveți, clienții români trebuie să plătească până la 120 de lei.

Un manager de restaurant scrie că aceștia pot lua creveți congelați, la un preț mai mic sau decongelați. Pleacă de la 100 de lei, 99 de lei, 120 de lei, în funcție de specie și de valoarea speciei.

Piața de creveți din România a atins 25 milioane de euro, iar cererea s-a dublat față de anii trecuți, fiind o dovadă a faptului că românii sunt dispuși să încerce gusturi noi.

Managerul povestește că, în 2022, aducea un container la câteva luni, iar acum este nevoit să aducă mai multe containere pe lună. Una din cele mai importante țări de origine este India, apoi Vietnam, Thailanda, Indonezia și Bangladesh.

Care sunt beneficiile creveților

„Beneficiile nutriționale fac din creveți un superaliment. Conțin cantități optime de vitamina B12 și acid folic, cu efect antianemic, fier, iar în doar 100 de grame conțin 20 de grame de proteine și 50% din necesarul zilnic de seleniu al organismului.

La capitolul surse de proteine creveții sunt la fel de valoroși precum carnea și peștele. Însă la capitolul minerale sunt net superiori, pentru că aduc tot ce e mai bun din mare: iodul este esențial pentru accelerarea metabolismului și funcționarea optimă a tiroidei, iar zincul crește imunitatea.

În plus, creveții au un aport caloric mic, așadar nu îngrașă, iar după ou, sunt alimentul cu cel mai mare nivelul de colesterol bun, LDL: 200 miligrame, la 100 de grame de produs, adică 70% din doza zilnică recomandată”, a explicat recent Mihaela Bilic, medic specialist în nutriție și boli metabolice.

Sursa foto: Pixabay