Prima reacție a lui Nicușor Dan după ce un copil a fost grav rănit în sediul Primăriei. Ce decizie a luat edilul

Publicat: 26 08. 2022, 14:43
Actualizat: 26 08. 2022, 14:59

Nicușor Dan a avut, vineri, prima reacție după ce luni, un copil a fost grav rănit în sediul Primăriei Capitalei, când o statuie s-a prăbușit peste el. Edilul a anunțat ce decizia a luat.

„În urma accidentului din 22 august din holul Primăriei Capitalei și a concluziilor preliminare ale anchetei administrative interne, am decis înlocuirea șefului Serviciului Sănătate și Securitate în Muncă din cadrul Primăriei Municipiului București, pentru deficiențe în activitate. Ancheta internă continuă și, în funcție de rezultatele ei, este posibil să iau și alte măsuri administrative. În paralel, reprezentanții PMB au furnizat informații pentru ancheta Poliției legată de acest eveniment”, a precizat Nicușor Dan, vineri, pe Facebook.

Imaginile VIDEO cu incidentul șocant pot fi văzute AICI. 

Potrivit lui Nicușor Dan, starea băiețelului rănit în sediul PMB s-a îmbunătățit.

„Am păstrat permanent, încă de luni, o comunicare cu Spitalul „Grigore Alexandrescu”, unde se află internat copilul. Din informațiile primite, băiatul a fost operat pe data de 24 august 2022, iar starea lui de sănătate s-a îmbunătățit treptat față de ziua accidentului. Îi doresc multă sănătate și îmi doresc să aflăm în continuare numai vești bune de la spital”, a mai precizat Nicușor Dan.

„Toată treaba asta este fără rost. Acest serviciu se ocupa de instruirea personalului angajat al PMB”

Funcționarul schimbat de la conducerea Serviciului Sănătate și Securitate în Muncă este Dragoș Mateescu, care lucrează de foarte mult timp în PMB.

Pe de altă parte, surse din cadrul Primăriei au precizat pentru Gândul că servicul condus de Mateescu nu ar fi avut responsabilități pe partea de plasare a operelor de artă în cadrul sediului PMB.

„Toată treaba asta este fără rost. Acest serviciu se ocupa de instruirea personalului angajat al PMB, nu de vizitatori sau montarea și plasarea aiurea a operelor de artă din custodia PMB.

Nici măcar nu se explică de ce a luat măsura asta, care erau responsabilitățile individului schimbat din funcție.

Nu se înțelege de ce e dat afară un individ care nu se ocupa de plasarea obiectelor de artă din incinta PMB. Nu esre deranjat de modul în care poliția locala nu-și face treaba?!”, au preicizat surse din Primăria Capitalei pentru Gândul.

Băiatul rănit luni este internat în continuare în secţia ATI a unităţii medicale, cu mai multe traumatisme.

Incidentul a avut loc luni, 22 august, în jurul orei 13.40. Atunci, în holul de la intrarea principală în sediul Primăriei Municipiului București (PMB), copilul de 7 ani a fost rănit de o statuie de care s-a agățat și a căzut peste el.

Băiatul era însoţit de tatăl său, care venise la primărie pentru rezolvarea unei probleme. Copilul a ajuns la spital „cu stare generală gravă” la secția ATI a Spitalului „Grigore Alexandrescu” din Capitală.