Primarii de sector cer majorarea taxelor de parcare! Un loc ar putea costa între 300 si 600 de lei/an. „Nu mai putem închiria spațiul public, al tuturor, pe prețuri de nimic”

Publicat: 17 03. 2021, 19:50
Actualizat: 17 03. 2021, 19:58

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a anunțat – miercuri – că a semnat, alături de toți primarii de sector, o scrisoare prin care solicită Consiliului General al Municipiului București (CGMB) creșterea taxelor de parcare. Astfel, dacă cererea lor se aprobă, un loc de parcare ar putea costa între 300 și 600 de lei/an.

Azi am semnat, alături de toți primarii de sector, o scrisoare prin care solicităm Consiliului General să ia în considerare creșterea taxelor de parcare la nivelul discutat anterior: 600 lei zona A, 500 lei zona B, 400 lei zona C, 300 lei zona D. Nu mai putem închiria spațiul public, al tuturor, pe prețuri de nimic”, a scris pe Facebook primarul sectorului 2.

În acest moment se află în dezbatere publică la Primăria Generală proiectul de hotărâre prvind stabilirea nivelurilor impozitelor și taxelor locale în municipiul București, din 2022, potrivit documentului prezentat de Radu Mihaiu.

„Ca răspuns la nevoile comunităților pe care le reprezentăm, noi intenționăm să ne implicăm activ în a găsi soluții și realiza proiecte care să elibereze trotuarele și spațiile verzi de mașini și să sistematizăm parcările de reședință din orașul nostru prin construirea de parcări, în special pe verticală, parcări inteligente și, acolo unde spațiul o permite, parcări la principalele intrări din București”, se arată în scrisoare, citată de Mediafax.

Primarii susțin că pentru aceasta au nevoie de fonduri, astfel încât responsabilitatea de a deține o mașină „să fie însoțită de o contribuție corectă la bugetele primăriilor de sectoare”.

Edilii mai spun că actuala taxă este sub nivelul taxelor din principalele capitale europene și chiar sub cel practicat în principalele municipii din România.

Nicușor Dan cere ajutorul și sfaturile Curții de Apel București, după ce a suspendat PUZ-urile din Capitală! Edilul solicită astfel Instanței să se antepronunțe!

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a transmis, luni, către președintele Curții de Apel București și către președintele secției de contencios administrativ de la aceeași instanță o notă prin care cere ajutorul și răspunsul la mai multe întrebări legate de suspendarea PUZ-urilor de sectoare din Capitală.

Practic, Nicușor Dan solicită Instanței la care ajung litigiile administrative să se antepronunțe!

Nota trimisă de primarul Capitalei este adresată președintei Curții de Apel București (CAB), Luminița Criștiu-Ninu, și Președintelui Secției a VIII-a de Contencios Administrativ, Georgian Davidoiu, de la aceeași instanță!

Astfel, edilul Capitalei solicită consultanță juridică privind hotărârile Consiliului General al Municipiului Bucuești, care au condus, la sfârșitul lunii februarie, la suspendarea PUZ- urilor de sector din Capitală, scrie qmagazine.ro.

S-a pus cruce pe marile proiecte din Capitală! Imagini dezolante de pe șantierele celor mai importante lucrări, acolo unde nu mai e picior de muncitor!

GÂNDUL.RO prezintă imaginile dezolante ale marilor proiecte de infrastructură din Capitală – lucrări care au fost lăsate pur și simplu de izbeliște! Din păcate, este vorba de șantiere extrem de importante pentru fluidizarea traficului, precum și pentru reducerea nivelului de poluare din zonele respective!

Vorbim aici de Străpungerea Ciurel – A1, Pasajul Doamna Ghica sau modernizarea Bulevardului Prelungirea Ghencea, acolo unde nu se mai lucrează de luni bune!

Dezvoltarea Capitalei în ceea ce privește infrastructura rutieră este trasă pe dreapta, de mai multe luni! Vorbim de proiecte extrem de importante, care pur și simplu nu se mai dezvoltă, și au rămas într-un stadiu dezolant!