Primarul orașului Huedin, Mircea Moroșan, a demisionat după patru mandate și un al cincilea câștigat în 2024
Primarul orașului Huedin, dr. Mircea Moroșan, și-a înaintat demisia din funcție la vârsta de 66 de ani, punând capăt unei cariere administrative de peste două decenii. Anunțul a fost făcut printr-un comunicat publicat pe Facebook de Primăria Huedin, care precizează că edilul a decis să se retragă din administrația publică locală după patru mandate consecutive duse la bun sfârșit și un al cincilea mandat obținut la alegerile locale din 2024.
Proiecte majore și transformări semnificative în timpul mandatelor
Potrivit comunicatului Primăriei Huedin, perioada în care dr. Mircea Moroșan s-a aflat la conducerea orașului a fost marcată de o serie de investiții considerate esențiale pentru dezvoltarea localității. Printre cele mai importante realizări sunt menționate aducerea magistralei de gaz și realizarea rețelei de distribuție, modernizarea sistemului de apă și canalizare, precum și construirea stației de epurare și a stației de pompare. Administrația locală mai amintește de construirea blocurilor ANL, a halei agroalimentare, modernizarea centrului civic și amenajarea de parcări, dar și renovarea Casei de Cultură.
”De-a lungul mandatelor sale, Huedinul a cunoscut o transformare majoră: aducerea magistralei de gaz și realizarea rețelei de distribuție, modernizarea sistemului de apă și canalizare, construirea stației de epurare și a stației de pompare, realizarea de blocuri ANL, a halei agroalimentare, modernizarea centrului civic și amenajarea de parcări, renovarea Casei de Cultură, precum și dezvoltarea unui sistem medical modern, cu 16 cabinete, care deservește întreaga zonă a Huedinului. Recent, un alt obiectiv important a fost atins prin atragerea unui investitor major în oraș, compania Knauf, pentru care a fost eliberată autorizația de construire, urmând începerea lucrărilor”,se arată în comunicat.
Conform comunicatului, în Huedin a fost creat „un sistem medical modern, cu 16 cabinete, care deservește întreaga zonă a Huedinului”, investiție care a transformat orașul într-un pol de servicii medicale pentru localitățile învecinate. De asemenea, recent, administrația locală a reușit să atragă un investitor important, compania Knauf, pentru care a fost deja eliberată autorizația de construire, urmând ca lucrările să înceapă în perioada următoare.
În mesajul transmis, dr. Mircea Moroșan a explicat motivele deciziei sale: „Am luat această decizie după mulți ani de muncă în slujba comunității. Am încercat mereu să pun interesul orașului pe primul loc și să las în urmă proiecte care să conteze pe termen lung. Huedinul de astăzi este un oraș care arată și funcționează altfel decât în urmă cu ani”.
Conform prevederilor legale, atribuțiile de primar vor fi preluate de viceprimarul Norbert Dezsi. Reprezentanții Primăriei Huedin dau asigurări că activitatea administrației publice locale va continua fără sincope și în deplină conformitate cu legislația în vigoare, exprimând totodată aprecierea față de activitatea fostului edil.
AUTORUL RECOMANDĂ