Vă deranjează faptul că statul român nu face public ajutorul oferit Ucrainei? Ce au răspuns oamenii întrebați de Gândul
Gândul a provocat oamenii să răspundă la întrebarea „Vă deranjează faptul că statul român nu face public ajutorul oferit Ucrainei?”, în cadrul unui sondaj publicat pe pagina de Facebook. Ieri, am pus aceeași întrebare românilor, pe stradă.
94% dintre români sunt deranjați de faptul că statul român nu face public ajutorul oferit Ucrainei
Răspunsurile la sondaj au fost decisive. Doar 5% dintre cetățeni nu vor să afle ce sume de bani a trimis statul român către Ucraina în ultimii 4 ani și jumătate, de la începutul războiului. Peste 1.000 de oameni în schimb, se arată deranjați că nu au acces la aceste informații.
„E o bătaie de joc!”
În cadrul interviurilor de ieri, oamenii s-au declarat nemulțumiți de faptul că statul român nu desecretizează sumele de bani trimise către Ucraina încă din februarie 2022.
„Da normal că mă deranjează, e o bătaie de joc!,” a transmis ferm un respondent.
De asemenea, o altă persoană a afirmat că ajutorul militar ar trebui stopat în totalitate.
„Mă deranjează că oferă ajutor, în primul rând. Nu ar trebui să le dea, de ce să le dea? Noi nu ne ajutăm pe noi și îi ajutăm pe ucraineni, unde se fură mai mult decât aici”
„Înțeleg că o parte este considerat secret militar”
La polul opus, unele persoane au subliniat că finanțarea nu poate fi făcută publică pentru că reprezintă un secret militar, iar cetățenii vor putea avea acces la astfel de date abia în viitor, când acest lucru nu va mai putea fi un pericol la adresa statului.
„Am văzut ceea ce a declarat Nicușor Dan. Înțeleg că o parte este considerat secret militar. Cu siguranță, la un moment dat se va afla cât s-a oferit, în momentul în care ne vom îndepărta de acest moment și nu ne va mai pune siguranța în pericol.”
Persoanele pensionare au fost cele care au pus accentul pe condițiile de trai ale românilor și au criticat angajamentul financiar al României față de Ucraina.
„Să facă public și să se gândească și la cei din România. Totuși, pensiile sunt mici, salariile sunt mici, ajutoare sociale cât cuprinde și noi suntem din ce în ce mai rău. Ne descurcăm foarte greu.”
Polonia a făcut public ajutorul militar oferit Ucrainei
La începutul lunii iulie, ministrul polonez al Apărării a dezvăluit faptul că Polonia a acordat ajutor militar Ucrainei în valoare totală de 3,83 miliarde de euro. De altfel, alte state europene, precum Ungaria sau Bulgaria au transmis că nu vor mai oferi niciun fel de ajutor ucrainenilor.
Ajutorul pe care România îl acordă Ucrainei nu poate fi făcut public
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că desecretizarea ajutorului acordat Ucrainei nu poate fi făcut public și a menționat că „este mai bine să rămână un secret”. Liderul de la Cotroceni a precizat că România a contribuit atât militar cât și financiar.