Răsturnare de situație! Dan Tudorache anunță că ar fi câștigat alegerile pentru Primăria Sectorului 1

Publicat: 28 09. 2020, 11:49
Actualizat: 28 09. 2020, 12:03
Daniel Tudorache: Aştept ca BEC să ia în discuţie mâine contestaţia mea privind imaginile apărute în presă

Primarul în funcție al Sectorului 1, Dan Tudorache, a anunțat luni, pe pagina sa de Facebook, că ar fi câștigat alegerile pentru Primăria Sectorului 1.

Edilul citează rezultatele numărătorii paralele, dar anunță că așteaptă rezultatele oficiale de la BEC.

„Breaking News! După terminarea numărătorii paralele, am în plus 200 de voturi față de Clotilde Armand! Așteptăm rezultatele oficiale de la BEC!”, a scris Tudorache pe Facebook.

În cazul în care se confirmă, rezultatul ar fi unul surprinzător, dat fiind că Clotilde Armand, candidatul USR-PLUS, avea, potrivit exit poll-urilor, un avans de aproape 10% din voturi față de Tudorache.

                                          Rezultate EXIT POLL CURS -Avangarde ora 21.00 Sectorul 1

 

Clotilde Armand conducea detașat în exit poll-uri

Astfel, la Sectorul 1, conform unui exit poll realizat de CURS-Avangarde și prezentat duminică seara, după închiderea urnelor, candidata USR-PLUS, Clotilde Armand, ar fi obținut 47% dintre voturi, față de Daniel Tudorache (PSD), care ar fi obținut 37% din sufragii.

Numărul secțiilor de votare și numărul alegătorilor intervievați au fost – 120 de secții distribuite proporțional cu numărul de votanți pe cele 6 sectoare în cadrul Municipiul București, 35 de secții de votare în Municipiul Craiova și 30 de secții de votare în Municipiul Constanța, precizează reprezentanții CURS Avangarde.

Numărul de votanți care au fost intervievați a fost de peste 13.000 în cazul Municipiului București (distribuit proporțional pe sectoare), peste 4000 de votanți în Municipiul Craiova și peste 3900 în Municipiul Constanța.

În realizarea cercetării au fost implicate circa 500 de persoane (circa 400 de operatori de interviu, 30 de operatori call-center, 20 de coordonatori de teren și 15 experți.

Peste 8.420.000 de persoane au votat la alegerile locale 2020 la nivel național, fiind înregistrată o prezență de 46,00% , iar în București de 36,90% .

Încă de la primele ore ale dimineții politicienii de vârf s-au prezentat la urne și și-au exercitat dreptul de a vota la alegeri locale.

Duminică, 8.420.667 de români și-au exprimat dreptul de a-și vota reprezentanții în administrațiile localităților în care locuiesc. Prezența la vot a fost de 46,02 %. Pe listele permanente și complementare au fost sunt înscriși 18.295.485 de cetățeni cu drept de vot. În contextul pandemiei de COVID-19, în cele 18.794 de secții de votare au fost dispuse măsuri speciale de protecție sanitară.