Femeie prinsă în timp ce încerca să voteze cu buletinul altei persoane

Publicat: 18 05. 2025, 11:30

Oficialii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au anunțat că, până la ora 11.00, nu au fost înregistrate situații deosebite legate de procesul de votare, din punctul de vedere al atribuțiilor structurilor MAI. Totuși, au fost semnalate mai multe incidente, dintre care două de natură penală.

Au fost înregistrate șapte sesizări de posibile incidente electorale, printre care două fapte de natură penală, săvârșite de aceeași persoană, au anunțat oficiali MAI.

Două sesizări sunt în curs de verificare, iar alte două au fost redirecționate către Biroul Electoral Central și Autoritatea Electorală Permanentă pentru că nu erau de competența MAI.

Dintre cele aflate în competența structurilor MAI, exemplific următoarele:

1. Poliția din localitatea Câmpia Turzii a fost sesizată cu privire la faptul că o femeie a încercat să voteze folosind actul de identitate al altei persoane.
Se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de fals privind identitatea și tentativă de fraudă la vot.

2. Un cetățean din Pitești a sesizat polițiștii cu privire la faptul ca pe listele de votare figurează și părinții săi care sunt decedați. În urma verificărilor, cele sesizate nu s-au confirmat.

3. Polițiștii din Constanța au fost sesizați de președintele unei secții de votare cu privire la faptul că a depistat o persoană care și-a fotografiat buletinul de vot. Aceasta a declarat că nu știa că nu are voie să-și fotografieze buletinul de vot.
Pentru că până la acest moment, au fost sesizate și alte situații de fotografiere sau filmare a buletinului de vot, subliniez faptul că fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă și constituie contravenție. (Foto: Alexandra Pandrea)