Acuzații extrem de GRAVE la Sibiu. O fostă asistentă spune că 13 bolnavi cu COVID au murit sufocați în timp ce erau legați de pat

Publicat: 07 03. 2024, 08:56
Fotografie cu caracter ilustrativ

O fostă asistentă de la secția ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a reclamat modul în care au fost tratați unii pacienți cu COVID în anul 2021, când întreaga lume se afla în plină pandemie.

Procurorii au deschis un dosar în urma dezvăluirilor, însă spun că se află într-un impas, pentru că nu găsesc specialiști care să verifice acuzațiile de malpraxis, notează Observator.

Fosta asistentă a declarat că oamenii au fost pur și simplu legați de pat și sedați, iar unii dintre ei au murit sufocați în timpul pandemiei.

Deşi încă mai exista această suspiciune, asistenta medicală afirma, în acea perioadă, că pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19, care erau în stare gravă au fost legați de mâini și de picioare, ignorați de cadrele medicale, sedați, iar astfel au murit sufocați. Acum, după trei ani, adevărul încă nu a ieşit la iveală.

Ce spun procurorii

În urma acestor acuzații, procurorii au deschis un dosar, dar se confruntă cu o serie de probleme.

„Am ajuns la la concluzia că se impun a fi efectuate rapoarte de expertiză medico-legale, pentru a stabili cert existenţa sau inexistenţa unor cazuri de marplaxis. Expertiza va fi efectuată, evident, pe acte. Avem persoane, medici cu un anumit grad profesional, care nu pot fi verificaţi din punct de vedere al malpraxisului decât de alţi medici cu statut superior.”, spune procurorul Bogdan Dancu.

Inclusiv fosta asistentă care a făcut acuzațiile este cercetată în acest dosar.

Problema în acest moment este că Parchetul de pe langa Tribunalul Sibiu a stabilit că bolnavii nu ar fi decedat ca urmare a acţiunilor cu intenţie directă sau indirectă, totuşi, nu exclud posibilitatea existenţei unei neglijenţe medicale, mai notează sursa citată.

Sursa foto: Shutterstock