Aproape 150.000 de români s-au programat în noile cabinete de vaccinare cu Pfizer. În ce județe mai sunt locuri disponibile, Capitala fiind ocupată în totalitate

Publicat: 28 02. 2021, 14:35
Actualizat: 28 02. 2021, 15:29
Sursa foto - caracter ilustrativ: Shutterstock

De sâmbătă dimineață până duminică, la ora 13.00, 145.981 de români s-au programat la cele 130 de cabinete care se deschid luni,1 martie, în toată țara, pentru vaccinarea cu serul de la Pfizer a persoanelor vulnerabile, conform datelor oferite de platforma RoVacinare.

Județe în care mai sunt locuri disponibile pentru programare, în acest moment, sunt Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Covasna, Dolj, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Satu Mare, Suceava, Teleorman și Vrancea.

Așadar, 130 de cabinete noi devin operaționale, de la 1 martie, pentru imunizarea cu vaccinul produs de compania Pfizer/BioNTech, aici urmând să fie vaccinate 156.000 de persoane în următoarele 20 de zile. Capacitatea de vaccinare a fiecărui cabinet este de 60 de persoane pe zi, au anunțat, vineri, autoritățile.

Programarea pentru vaccinare s-a putut realiza. începând de sâmbătă, 27 februarie, fiind adresată persoanelor vulnerabile care, potrivit Strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv persoanele cu boli cronice, cu vârste peste 65 de ani și persoanele cu dizabilități.

Luni, ajung în România peste 200.000 de doze de vaccin Pfizer

O nouă tranșă, de 214.110 doze de vaccin produs de Pfizer BioNTech vor ajunge luni în România și vor fi livrate, pe cale aeriană, pe aeroporturile Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara, anunță Mediafax.

Potrivit Comitetului Național de Coordonare a Activității de Vaccinare (CNCAV) luni sosește în România o nouă tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech care constă în 214.110 doze.

Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara și sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă..

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.

Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară. Un număr de 60.840 de doze de vaccin rămân la Centrul Național de Stocare București. La Centrul Regional de Depozitare Brașov ajung 24.570 de doze; la Centrul Regional de Depozitare Cluj – 28.080 de doze; la Centrul Regional de Depozitare Constanța – 24.570 de doze; la Centrul Regional de Depozitare Craiova – 23.400 de doze; la Centrul Regional de Depozitare Iași – 28.080 doze; iar la Centrul Regional de Depozitare Timișoara – 24.570 de doze.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.

A fost record de înscrieri la vaccinare anti-COVID! Câți români s-au înscris în ultimele 24 de ore

De teama introducerii pașaportului de vaccinare anti-COVID la nivel european, românii s-au înghesuit să se înscrie pe platforma de vaccinare, sâmbătă, marcând un record în 24 de ore!

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV) a anunțat sâmbătă, potrivit antena3.ro, că s-a marcat un record de înscrieri la nivelul unei singure zile.

Maraton la înscrierile pe platforma de vaccinare! Peste 18.000 de persoane se programează, în medie, pe oră! 302 de persoane/minut programate până la ora 14:00”, a anunțat CNCAV.

109.800 de persoane s-au programat până la ora 14.00 pe platforma programare.vaccinare-covid.gov.ro, pentru a se vaccina în noile cabinete organizate pentru administrarea serului produs de asocierea Pfizer-BioNTech.

Bilanț COVID-19: 2.830 de cazuri noi și 63 de morți. Presiune mare pe ATI: 1.000 de bolnavi la Terapie Intensivă

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 2.830 de cazuri noi de COVID-19 și 63 de decese. Presiunea este mare, duminică, pe secțiile de terapie intensivă din țară, numărul bolnavilor depășind, din nou, 1.000.

Până duminică, pe teritoriul României, au fost confirmate 801.994 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 740.352 de pacienți au fost declarați vindecați, informează Mediafax.