CONTESTAȚII. Cum ne afectează decizia CCR privind amenzile din starea de urgență? Augustin Zegrean, la Gândul Live: „După ce s-a scris procesul verbal, ăla este, numai justiția poate să-l anuleze”

Publicat: 07 05. 2020, 12:13
Actualizat: 07 05. 2020, 17:16

This browser does not support the video element.

Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale a României, a detaliat, ăntr-o intervenție la Gândul Live, despre impactul pe care îl va avea în practică decizia CCR privind neconstituționalitatea amenzilor aplicate în perioada stării de urgență.

„Este un principiu de la romani rămas, Fiat justitia et pereat mundus!, adică să fie justiție chiar dacă piere lumea și de principiul ăsta nu trebuie să se treacă în nicio împrejurare”, a declarat Augustin Zegrean, la Gândul Live.

„Curtea Constituțională a declarat neconstituțională – nu nepărat cuantumul amenzilor, nu au ei treabă cu cu cuantumul amenzilor – dar faptul că nu s-au stabilit criterii de individualizare a pedepsei. Trebuia să îi dea instumente polițistului să poată stabili, între 2.000 și 20.000 de lei, distanța este uriașă, cum e și mai uriașă între 10.000 și 70.000 de lei, pentru persoane juridice. Cum stabilești? La Legea circulației spune că dacă ai depășit cu 3 kilometri viteza admisă, nu-ți ia permisul, dacă ai depășit cu 5 kilometri, îți ia permisul. Aici s-a dat de la 2.000 la 20.000 de lei, Hai, frate, bucurie să fie!”, a detaliat fostul președinte al CCR.

„Cei care au prmit amendă ce fac acum?”, a fost întrebat Augustin Zegrean, care a răspuns: „Fac contestație. Decizia Curții Constituționale nu anulează procesele verbale de contravenție. Nu e treaba lor asta. Numai justiția obișnuită poate anula procese verbale, nici Ministerul de Interne, nici altcineva. După ce s-a scris procesul verbal, ăla este, numai justiția poate să-l anuleze. Nu, nici lege, nu se poate. Cine a inventat asta? Cum să dai lege că se anulează amenzile care au fost deja aplicate?”.

Referitor la proiectul aflat în analiză anunțat de Florin Iordache referitoare la amezi, Augustin Zegrean a afirmat: „Faceți proiectul ăsta și o să vi-l anuleze Curtea, pentru că nu se poate prin lege să anulezi o sancțiune administrativă”.

Magistrații CCR au decis ieri că Ordonanța de Urgență prin care s-au mărit amenzile dictate pentru încălcarea ordonanțelor militare este neconstituțională. Judecătorii Curții Constituționale consideră că OUG 34/2020, dictată de Guvernul Orban, cea care majorează cuantumul amenzilor pe perioada decretării Stării de urgență, nu este clară și previzibilă, iar faptele pentru care se pot da amenzi nu sunt individualizate, mai arată CCR.