Cum arată formularul care trebuie completat în zona de triaj atunci când te vaccinezi anti-COVID (FOTO)

Publicat: 21 01. 2021, 08:58
Cum arată formularul care trebuie completat în zona de triaj atunci când te vaccinezi anti-COVID Sursă foto: Gândul

Peste 38.000 de români au fost vaccinați miercuri împotriva COVID-19, iar 3.192 dintre aceștia au făcut doza de rapel, potrivit Comitetul Național de Coordonare a Activității de Vaccinare.

Programările pentru vaccinare se fac telefonic, telefonic, prin medicul de familie sau prin intermediul direcției de asistență socială. Astfel, la  sosirea în centrul de vaccinare persoanele programate vor completa formulare și vor trece printr-un triaj medical, iar după vaccin vor rămâne 15 minute sub supraveghere într-o sală numită post-vaccinare, în caz că ar putea apărea reacții adverse.

Cum trebuie completat formularul de triaj

Înainte vaccinare, fiecare pacient va completa un formular în care va declara dacă a avut febră în ultimele două săptămâni, dacă are vreo alergie sau dacă suferă de vreo boală cronică(boli de inimă, boli de plămâni, boli de rinichi, diabet, anemie sau alte boli de sânge). De asemenea, trebuie să spună și dacă au luat medicamente care le-ar fi putut slăbi sistemul imunitar (cortizon, prednison sau alți steroizi), sau dacă au făcut transfuzii de sânge sau de imunoglobulină.

De asemenea, femeile trebuie să spună dacă sunt însărcinate. Pacienții trebuie să declare și dacă au fost infectați cu virusul SARS-CoV-2 sau dacă au avut vreun episod febril, asemănător cu gripa, în ultimele 14 zile, dar și dacă au făcut vreun vaccin în ultimele 4 săptămâni.

Peste 40 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 au fost administrate la nivel mondial

Peste 40 de milioane de doze de vaccinuri împotriva COVID-19 au fost administrate în total în întreaga lume.

Cifrele sunt cuprinse într-o numărătoare realizată de AFP și citată de site-ul agenției Agerpres, care notează că lumea a intrat într-o veritabilă cursă de vaccinare împotriva COVID-19, boală care a dus la moartea a milioane de oameni în întreaga lume.

Până luni, cel puţin 60 de ţări şi teritorii, care grupează 61% din populaţia mondială, au demarat campanii naţionale de vaccinare. Însă 11 ţări concentrează 90% din dozele injectate deocamdată la nivel global.