Cum explică Gabriela Firea numărul record de noi cazuri de COVID în București, în timp ce Primăria raportează un număr extrem de mic! Declarații în exclusivitate!

Publicat: 06 09. 2020, 14:33
Gabriela Firea / Foto: Mediafax, Alexandru Dobre

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a explicat, pentru Gândul.ro, de unde apare discrepanța dintre numărul de noi cazuri de Covid raportate de GCS și cel raportat de Primărie, prin ASSMB. Potrivit edilului, mai mult de jumătate dintre persoanele testate la spitalele de stat sau la clinicile private nu sunt din Capitală.

„Testele realizate în Capitală, la spitale de stat sau clinici private, precum și internările, sunt mai mult de jumătate ale persoanelor din alte județe ale țării, și nu doar din cele foarte apropiate : Ilfov, Giurgiu, Ialomița, Dâmbovița, Argeș, Călărași dar și din Buzău, Brașov, Olt, Dolj etc.

La o populație reală de 4 mil de locuitori pentru Capitală și zona metropolitană, nu este un procent îngrijorător (numărul record de peste 350 de cazuri raportate sâmbătă -n.r.)”, a declarat Gabriela Firea pentru Gândul.ro.

Gabriela Firea: „Ceea ce decontăm acum este absența unui Program național pentru testarea persoanelor asimptomatice”

Edilul Capitalei mai spune că în prezent nu există un program național de testare a persoanelor asimptomatice.

„Ceea ce decontăm acum este absența unui Program național pentru testarea persoanelor asimptomatice, prin care s-ar fi putut izola din timp focarele.

De asemenea, lipsa de organizare de la DSP București, care nu răspunde cu orele sau chiar zilele la telefoane, și după ce se răspunde nu se face nimic câteva zile, este o altă mare problemă pe care guvernul nu vrea să o rezolve”, a mai declarat Gabriela Firea pentru Gândul.ro.

Gabriela Firea: „Din cele 7.000 de teste gratuite PCR pentru vacanțe, realizate de PMB, prin ASSMB, doar 18 sunt pozitive”

Edilul Capitalei a anunțat duminică un bilanț al îmbolnăvirilor de COVID surprinzător, după testările gratuite făcute de PMB.

„Din cele 7.000 de teste gratuite PCR pentru vacanțe, realizate de PMB, prin ASSMB, doar 18 sunt pozitive. Restul e…completați voi”, a scris pe Facebook primarul general Gabriea Firea.

Pe de altă parte, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, sâmbătă a fost raportat un număr record de cazuri în București, respectiv 352 de noi cazuri de COVID.