Dezvoltatorii vaccinului anti-COVID AstraZeneca vor să folosească aceeași tehnologie pentru a trata cancerul. Răspunsul imun provocat de acest ser ar putea combate tumorile

Publicat: 05 09. 2021, 11:20
Fotografie cu caracter ilustrativ. Sursa: Shutterstock

Cercetătorii de la universitatea britanică Oxford, care au dezvoltat vaccinul împotriva COVID-19 comercializat de compania AstraZeneca vor să utilizeze aceeași tehnologie folosită pentru producerea acestui ser în tratarea cancerului.

Specialiștii au constatat că același răspuns al sistemului imunitar determinat de vaccinul împotriva COVID-19 poate fi eficient și împotriva tumorilor, informează Observatornews.

Practic, organismul uman este antrenat să recunoască unele proteine din tumorile canceroase și să lupte împotriva acestora.

Tehnologia AstraZeneca, promițătoare în studiile pe șoareci

Potrivit sursei citate, un studiu realizat pe șoareci a arătat că tumorile acestora s-au redus cu 82% după ce le-a fost administrat acest tratament.

De aceea, anul acesta, specialiștii vor începe un studiu clinic pe 80 de pacienți diagnosticați cu cancer pulmonar.

Cei care trec prin COVID-19 sunt mai expuși la tromboze decât persoanele care se vaccinează

Riscul de tromboză este mai mare pentru persoanele care trec prin COVID-19 decât pentru cele care se vaccinează, confirm rezultatelor unui studiu care a utilizat datele a peste 29 de milioane de oameni din Anglia.

Astfel, probabilitatea de a dezvolta cheaguri de sânge periculoase după infectarea cu virusul SARS-CoV-2 este cu mult mai mare decât riscurile pe care le implică vaccinurile anti-COVID-19 de la AstraZeneca şi Pfizer, potrivit celui mai mare studiu de acest gen.

Cercetarea a folosit date de la peste 29 de milioane de oameni din Anglia pentru a compara ambele vaccinuri cu efectele bolii COVID-19. Riscurile asociate vaccinurilor au fost, de asemenea, relativ de scurtă durată, au avertizat cercetătorii în British Medical Journal.

Specialiştii au urmărit rata de spitalizare sau de deces din cauza trombozelor, pe o perioadă de 28 de zile, fie de la un test pozitiv, fie de la prima doză de vaccin.