GÂNDUL LIVE. Tratament eficient în lupta cu complicațiile date de SARS-CoV-2. Dr. Virgil Musta. „Dacă nu se intervine foarte rapid, riscul de deces este mare”

Publicat: 14 05. 2020, 13:58
Actualizat: 14 05. 2020, 21:53

This browser does not support the video element.

Doctorul Virgil Musta, medic primar și șef de secție în cadrul Clinicii de Boli Infecțioase II a Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” din Timișoara, a explicat, la Gândul Live, cum a ales aplicarea tratamentului cu anticoagulante în cazul bolnavilor cu SARS-CoV-2 internați în unitatea sanitară și care sunt rezultatele acestuia.

Doctorul Virgil Musta a explicat, la Gândul Live, că tratamentul cu anticoagulante, administrat alături de alte tratamente pentru pacienții cu COVID, a avut rezultate bune, astfel că numărul celor care au avut nevoie de intubare a scăzut la zero.

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” din Timișoara a fost inclus într-un program compasional pentru tratarea bolii cu medicamentul remdesivir.

„Am ajuns la concluzia că singura noastră șansă de a evolua bine în pandemie este să depistăm precoce pacienții și să tratăm cu acest tratament anticoagulant”

Doctorul Virgil Musta a detaliat cum a decis să aplice acest tratament și cum ajută în lupta cu noul coronavirus. „Urmărind cercetările la nivel mondial și rapoartele clinicienilor și hemopatologilor, care atrăgeau atenția existenței unui număr mare de pacienți în forme sever de boală sau care decedau și care prezentau leziuni de coagulare la nivelul vaselor mici pulmonare. Atunci ei și-au pus problema ca patogenia bolii să fie dată nu numai de acea furtună de citochine, ci și de aceste tulburări de coagulabilitate, având sens în ceea ce spuneau”, a explicat Dr. Virgil Musta punctul de start al deciziei.

„Participând la mai multe conferințe online și citind, am ajuns la concluzia că singura noastră șansă de a evolua bine în pandemie este să depistăm precoce pacienții și să tratăm cu acest tratament anticoagulant, ca să nu se dezvolte niște cascade patogenice, care apoi sunt foarte greu de oprit”, a explicat medicul timișorean.

„Rezultatele au fost bune, în sensul că, la o lună, când am făcut prima analiză, am constatat că niciun pacient de pe secție nu a mai necesitat intubare, nu a mai evoluat în forme severe necesitând intubare. Este un prim pas bun și urmărim în continuare acest lucru. Între timp au apărut noi descoperiri în acest sens și chiar la nivelul protocolului național este un capitol special care cuprinde tratamentul anticoagulant în această patologie”, a detaliat Dr. Virgil Musta.

„Este un virus care produce o tulburare în imunitatea organismului cu o inflamație foarte intensă, și această inflamație declanșează și coagularea, nu numai la nivelul pulmonar, ci și la alte nivele – la organe, inimă, creier, ficat, rinichi, chiar vase periferice – și această complicație este foarte de temut, pentru că odată apărută coagularea, dacă nu se intervine foarte rapid, riscul de deces este mare”, a subliniat Dr. Virgil Musta.

Pacienții vindecați vor fi evaluați la o lună de la externare

„Încă nu avem toate cunoștințele despre modul în care evoluează și produce leziuni acest virus. Ceea ce trebuie să știm este că pandemia atacă în primul rând persoanele la risc, persoanele în vârstă, dar și patologii asociate”, a spus medicul, care a atras atenția că, din păcate, românii nu au obiceiul de a merge la controale medicale, astfel că descoperă, chiar la vârte tinere, că suferă de patologii pe care nu le bagă în seamă.

Boala da efecte și după ce se termină, pentru că aceste tulburări care apar în timpul bolii pot continua și pot apărea boali cronice de plămâni, la rinichi sau chiar la nivelul sistemului nervos.

„Noi ne-am și gândit să evaluăm aceste modificări după cel puțin o lună de la externare, începând cu o lună de la externare, pentru a vedea, la pacienții care au prezentat tulburări respiratorii, dacă acestea se mențin, dacă imaginea pulmonară este identică, ameliorată sau accentuată, pentru că ei în continuare vor trebui să beneficieze de asistență medicală, fie terapie specifică, fie recuperare”, a precizat Dr. Virgul Musta.

În ceea ce privește măsurile pentru ieșirea din stare de urgență, adică de vineri, medicul este adeptul unor măsuri de relaxare individualizate, în funcție de categoriile de risc.

Până joi, pe teritoriul României, au fost confirmate 16.247 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus), dintre care 486 în Timiș. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 9.053 au fost declarate vindecate și externate.