Începe vaccinarea cu AstraZeneca. Câți români s-au programat pentru imunizare

Publicat: 14 02. 2021, 10:25
Începe vaccinarea cu AstraZeneca. Câți români s-au programat pentru imunizare Sursa foto: Profimedia

În România, luni, va începe vaccinarea cu serul de la AstraZeneca. În perioada 15 februarie-6 martie sunt programate 107.144 de persoane care vor fi imunizate cu serul dezvoltat de compania anglo-suedeză.

180 de cabinete de vaccinare vor deveni operaționale pentru vaccinarea cu AstraZeneca

De la data de 15 februarie, în România, va începe imunizarea populației cu vaccinul AstraZeneca. Astfel, la nivel național, pentru buna desfășurare a procesului de vaccinare cu AstraZeneca, vor fi deschise 180 de cabinete noi de vaccinare.Cele 180 de cabinete destinate vaccinării cu AstraZeneca sunt distribuite după cum urmează:

București (22), Alba (3), Arad (4), Argeș (5), Bacău (5), Bihor (5), Bistrița Năsăud (2), Botoșani (3), Brăila (2), Brașov (5), Buzău (3), Călărași (2), Caraș-Severin (2), Cluj (10), Constanța (6), Covasna (2), Dâmbovița (4), Dolj (6), Galați (4), Giurgiu (2), Gorj (3), Harghita (3), Hunedoara (3), Ialomița (2), Iași (8), Ilfov (2), Maramureș (4), Mehedinți (2), Mureș (5), Neamț (4), Olt (3), Prahova (6), Sălaj (2), Satu Mare (3), Sibiu (4), Suceava (5), Teleorman (3), Timiș (10), Tulcea (2), Vâlcea (3), Vaslui (3), Vrancea (3). Acestea vor fi grupate în centrele de vaccinare noi deschise la nivelul fiecărui județ.

Cu ce vaccin s-ar imuniza Alexandru Rafila dacă ar putea alege: Pfizer, Moderna sau AstraZeneca?

Medicul și deputatul PSD Alexandru Rafila a fost întrebat la Digi24 care ar fi vaccinul pe care l-ar alege pentru imunizare, dintre Pfizer, Moderna și AstraZeneca, dacă ar avea această opțiune. Acesta a declarat că ar opta pentru AstraZeneca, pe care-l consideră un vaccin bun pentru o persoană ca el, care a trecut deja prin infectarea cu virusul SARS-COV-2.

Aș alege vaccinul AstraZeneca, deși momentan nu mă încadrez în categoria de vârstă recomandată în România, sub 55 de ani, dar cred că acest lucru se poate schimba până în martie, atunci când mă voi vaccina eu. Chiar dacă are o eficacitate mai mică decât celelalte două, cel puțin așa arată primele studii, cred că este un vaccin suficient pentru cineva care a trecut deja prin boală. Eu am fost deja infectat cu coronavirus. Există studii care arată că la persoanele care au trecut prin boală într-un interval de trei până la șase luni s-ar putea să fie suficientă o singură doză, dar încă nu avem o certitudine în acest sens”, a spus Alexandru Rafila, la Digi24.

OMS avertizează țările să nu respingă vaccinul anti-Covid AstraZeneca: „Este mult prea devreme pentru a renunța la acest vaccin”

Vaccinul AstraZeneca este în prezent o parte vitală a Covax, care a fost creat pentru a procura vaccinuri Covid-19 și pentru a asigura distribuția echitabilă a acestora în întreaga lume. Organizația Mondială a Sănătății și partenerii săi din Covax au avertizat luni împotriva eliminării vaccinului produs de AstraZeneca după mai multe eșecuri, insistând că acesta rămâne un instrument important, care salvează viețile.