Mai puțin de 7.000 de persoane s-au vaccinat în ultimele 24 de ore. Numărul este cu peste 3.000 mai mic decât cel raportat sâmbătă

Publicat: 08 08. 2021, 18:44
Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ

Numărul dozelor administrate de personalul medical în ultimele 24 de ore a fost de sub 7.000, cu aproape o treime mai mic față de cel raportat sâmbătă de Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

În ultimele 24 de ore, 6.871 de persoane au fost vaccinate, respectiv cu peste 3.200 mai puține decât cele anunțate sâmbătă, respectiv 10.126 de persoane, arată ultimele date puse la CNCAV de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP – CNSCBT), prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, privind situația de duminică, 8 august, la ora 17.00.

Numărul este mai mic și față de cel raportat duminica trecută, respectiv 7.330 de persoane vaccinate.

Peste 9,5 milioane de doze administrate

Astfel, în acest interval, 4.240 de persoane au primit prima doză, iar 2.631, a doua doză de vaccin. În total, numărul dozelor administrate începând de la debutul campaniei de vaccinare a depășit 9,5 milioane.

Cele mai multe, peste 7,4 milioane, sunt vaccinuri Pfizer, aproape 850.000. AstraZeneca, 730.000, Moderna și 490.000, Johnson%Jhnson.

Până duminică, 5.069.094 de persoane au fost vaccinate cu o doză, iar dintre acestea, 4.925.236 au schema de vaccinare completă.

În ultimele 24 de ore au fost raportate 4 reacții adverse, de tip general, dintre care 2 la serururile Pfizer, 1 la Moderna și 1 la Johnson&Johnson.

Numărul total de reacţii adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare, începând din 27 decembrie 2020, a ajuns la 16.864, respectiv 1,77 la o mie de doze administrate, iar 49 de reacţii adverse sunt în curs de investigare, potrivit CNCAV.

Conform raportării de duminică dimineață a Grupului de Comunicare Strategică, România înregistrase în ultimele 24 de ore 208 noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, iar în total au fost confirmate 1.084.919 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheș a declarat că în toamnă, România se poate confrunta cu o explozie a numărului de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Cercetătorii din Statele Unite au descoperit, în cadrul unui studiu la care au participat persoane care au fost infectate cu COVID-19, că persoanele care nu s-au vaccinat sunt de două ori mai expuse la reinfectare decât cele cărora li s-a administrat un ser, după boală.