Meci de fotbal din România, amânat după ce trei jucători de la o echipă au fost testați pozitiv cu noul coronavirus

Publicat: 26 09. 2020, 12:36

Partida dintre Unirea Slobozia și FC Farul Constanța, din cadrul etapei a 5-a a Ligii a 2-a, programată sâmbătă, de la 11.00, a fost amânată după ce trei jucători ai echipei de la malul Mării au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus.

„În urma testării efectuate periodic, trei rezultate pentru jucători din cadrul lotului au fost pozitive pentru COVID-19. Clubul a inițiat procedurile prevăzute în protocolul sanitar și a informat DSP Constanța și FRF despre situație”, a anunțat clubul din Constanța.

Ancheta epidemiologică nu a putut fi însă finalizată în timp util pentru ca meciul să poată avea loc conform programului.

Peste 1.600 de noi cazuri de coronavirus pe zi

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat vineri că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.629 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 în România.

Astfel, numărul total al persoanelor infectate a ajuns la 119.683.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.494 de teste, dintre care 15.879 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.615 la cerere. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.328.322 de teste.

Totodată, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 42 de noi decese provocate de COVID-19. Dintre persoanele decedate, 25 au fost bărbați și 17 femei, aceste persoane fiind internate în spitale din județele Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Covasna, Giurgiu, Ialomița, Iași, Mehedinți, Prahova, Timiș, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria 50-59 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani, arată GCS.