Medicul Imbri avertizează: „Noua tulpină de COVID este aproapie de noi. Să nu ne așteptăm acum ca în mai, iunie să fim liberi”. Ce spune despre reacțiile adverse ale vaccinului

Publicat: 30 12. 2020, 08:27
Florin Cîțu, contrazis de Emilian Imbri: „Eu aș spune că nu vom lăsa masca nici anul viitor...”

Medicul Emilian Imbri, managerul spitalului „Victor Babeș” din București, a declarat, marți, la TVR, că noua tulpină de coronavirus apărută în Marea Britanie este cu siguranță aproape de România, motivând că „nu a fost stopată clar și foarte sigur circulația persoanelor”, explică medicul.

Imbri: „Să nu ne așteptăm acum ca în mai, iunie să fim liberi”

Să nu ne așteptăm acum ca în mai, iunie să fim liberi. Pentru că vaccinarea se întinde pe o perioadă destul de mare de timp, se speră probabil că un procent de 60 -70%, 80% să spunem din populația țării ar fi minunat, ar putea să fie vaccinată până spre sfârșitul anului, adică până în septembrie-noiembrie. (…) O scădere a numărului de îmbolnăviri nu o să vedem foarte repede și, din acest motiv, sunt cu masca aici și voi purta încă masca, poate că tot timpul în acest an”, a declarat Emilian Imbri.

Cât privește reacțiile adverse ale vaccinului anti-COVID, medicul susține că sunt reacții firești: „Nu doare absolut deloc, reacția este minimă, firească după un vaccin (…) O singură tânără dintre cei care au fost vaccinați a avut o reacție minoră, și anume o durere la nivelul brațului în locul în care a fost injectat vaccinul”, a afirmat Emiliam Imbri la TVR 1.

Când apar anticorpii

Colegii mei mi-au explicat că după vaccin, cam în 10-12 zile, apare un nivel de anticorpi care să îți asigure o protecție, urmează apoi, la 21 de zile, rapelul, adică încă un impuls dat organismului, după care anticorpii sunt suficienți pentru a te proteja și pentru a-ți asigura imunitatea memoriei. Pentru că asta se pare că este, într-adevăr, un țel (…) Să nu se sperie nimeni, după o anumită perioadă de timp, nivelul acestor anticorpi poate să scadă însă rămâne așa-zisa imunitate a memoriei, adică virusul va fi recunoscut rapid și organismul se va mobiliza și se va apăra”, a afirmat managerul spitalului „Victor Babeș”.

Managerul Spitalului ”Victor Babeș” din Timișoara, despre reacţiile vaccinului anti-COVID, la 24 de ore după injectare

Cristian Oancea, managerul spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara, se numără printre primii zece medici vaccinați anti-COVID, la Timișoara. Medicul primar pneumolog a explicat pentru GÂNDUL.RO reacțiile apărute la 24 de ore după vaccinare.

Duminică au fost vaccinați 265 de colegi. Nu a existat nicio reacție adversă, nici minoră, nici severă. Ce am decelat după 24 de ore au fost ușoare dureri musculare la locul de infectare, la câțiva dintre noi. Am vaccinat persoane cu comorbidități, persoane alergice, cu tot felul de patologii cronice, dar nu s-a evidențiat nicio reacție care să ne facă probleme și pe care să o raportăm mai departe. Ușoare stări tensionale, pe fondul emoției sau pe exuberanța vaccinării”, spune medicul Oancea, managerul Spitalului ”Victor Babeș” din Timișoara.