OMS a făcut anunțul: Când ar urma să revenim la viața pre-coronavirus

Publicat: 16 09. 2020, 15:43
Actualizat: 16 09. 2020, 15:44
OMS a făcut anunțul: Când ar urma să revenim la viața pre-coronavirus / Sursă FOTO: Shutterstock

Un om de știință de la OMS susține că omenirea nu va putea reveni la viața pre-coronavirus înainte de 2022. Doctorul Soumya Swaminathan, șef la Organizația Mondială a Sănătății din Geneva, a făcut anunțul marți, 15 septembrie.

„Abia în 2022 (n.r. am putea reveni la viața pre-pandemie), iar înaitne trebuie ca suficientă lume să înceapă să primească vaccinul pentru a-și construi imunitatea. Deci, pentru o lungă perioadă de timp, trebuie să menținem același tip de măsuri care sunt puse în aplicare în prezent – distanțarea fizică, purtarea măștii și igiena respiratorie”,  a declarat doctorul Swaminathan la o conferință de presă online, găzduite de Fundația Națiunilor Unite.

Când ar urma să revenim la viața pre-coronavirus

„Aceste măsuri vor trebui puse în aplicare și după ce vaccinul este lansat, pentru că avem nevoie de 60% până la 70% din populație pentru a avea imunitate înainte de a începe să vedem o reducere dramatică a transmiterii acestui virus (…) De asemenea, nu știm cât timp vor proteja aceste vaccinuri – acesta este celălalt mare semn de întrebare: cât durează imunitatea?”, a mai completat specialistul, potrivit CNN.

Doctorul Swaminathan a adăugat că oficialii din domeniul sănătății caută în prezent să controleze coronavirusul care provoacă COVID-19, ci nu neapărat să îl elimine.

SARS-CoV-2 s-ar putea să nu devină un virus sezonier

În timp ce o dată fixă rămâne incertă și dificil de prezis, „cred că este sigur să spunem că abia în 2022 când vom putea începe să ne gândim să ne întoarcem la viața normală, pre-COVID”, a mai precizat reprezentantul OMS.

Doctorul Swaminathan a adăugat că nu crede că noul coronavirusul va deveni un virus sezonier odată cu trecerea timpului, dar, în schimb, ne-am putea aștepta să vedem „urcușuri și coborâșuri” în ceea ce privește numărul cazurilor și al transmiterii.

La nivel mondial au fost confirmate până în prezent aproape 30 de milioane de cazuri COVID-!9, iar peste 940.000 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au decedat, în timp ce în jur de 21,5 milioane de persoane au fost declarate vindecate.