Raed Arafat: „Situaţia epidemiologică e foarte bună în prezent. Toamna rămâne sub semnul întrebării”

Publicat: 30 06. 2021, 10:47
Raed Arafat vine cu noi explicații despre certificatul verde. Când rămâne valabilă schema cu două doze / Foto: GÂNDUL LIVE

Raed Arafat, șeful DSU, a declarat, marți seară, că situația epidemiologică din România este foarte bună, în prezent, dar a avertizat că vaccinarea rămâne singura soluție pentru a împiedica răspândirea noilor tulpini de COVID-19.

„Oamenii trebuie să se informeze mai bine, din surse corecte, oficiale, să citească ce doresc, dar să vadă şi sfatul oficial al specialiştilor.

Faptul că acum suntem bine nu ne garantează că vom fi bine după o perioadă şi doamna ministru (n.r. al Sănătăţii) v-a zis că varianta Delta şi varianta Delta plus încep să se răspândească şi reprezintă o problemă şi soluţia rămâne vaccinarea. (…) La acest moment, situaţia epidemiologică din România este una foarte bună.

„Cred că mai este de lucrat…”

România, cu toate măsurile pe care le-a luat, inclusiv că avem vaccinaţi peste 20%, suntem pe la 4,5 milioane vaccinaţi, toate au jucat un rol în situaţia în care ne aflăm acum.

Clar că mai este de lucrat, clar că mai pot să apară situaţii, dar la acest moment cu toate măsurile luate, România este una dintre cele mai bine situate ţări ca şi număr de cazuri, ca şi număr de pacienţi internaţi şi ca număr de decese pe zi şi nu vorbesc de cele adăugate din urmă şi cele care sunt faptic pe ziua respectivă”, a declarat Arafat, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, potrivit stirileprotv.ro.

„Toamna, sub semnul întrebării”

Arafat a spus că toate datele indică o stabilitate a României, din punct de vedere epidemiologic.

Șeful DSU a avertizat însă că situația epidemiologică se va tranșa și în toamnă, în funcție de numărul de variante de coronavirus și cel al persoanelor vaccinate.

„Toamna rămâne sub semnul întrebării. Nu poate nimeni să zică că toamna va fi perfectă sau cu probleme mari, o să vedem cum evoluează”, a mai declarat Raed Arafat.