Răzvan Cherecheş: „Avem aceeaşi abordare pe care am avut-o şi în vară. Românii care vor muri în ianuarie vor muri din cauza măsurilor luate acum”

Publicat: 09 12. 2021, 09:24
Actualizat: 09 12. 2021, 09:26

Profesorul universitar Răzvan Cherecheş spune că în România se relaxează măsurile, însă nu există niciun motiv pentru a face acest lucru. „Totul merge pe o abordare pur populistă, nebazată pe niciun fel de dovezi ştiinţifice, urmând ca după sărbători, şi cu deschiderea şcolii, să avem o creştere accelerată.”

„Noi avem exact aceeaşi abordare pe care am avut-o şi în vară, respectiv relaxăm acuma, din timp, deşi nu avem niciun motiv. Totul merge pe o abordare pur populistă, nebazată pe niciun fel de dovezi ştiinţifice, urmând ca după sărbători, şi cu deschiderea şcolii, să avem o creştere accelerată. Pentru că, dacă ceva a învăţat guvernul anterior, a fost că nu au plătit, de fapt, au timp suficient până la alegeri, nu au fost arătaţi cu degetul pentru că persoanele care au murit au murit din cauza măsurilor iresponsabile luate de Guvern. Persoanele, oamenii, românii care vor muri în ianuarie vor muri din cauza măsurilor luate acum, în decembrie”, a afirmat Răzvan Cherecheş, miercuri seară, la Digi 24.

Acesta spune că toate persoanele ar trebui să facă un test rapid atunci când paricipă „la orice fel de adunare” alături de mai multe persoane, chiar și cei vaccinați anti-COVID.

„După sărbători vom avea focare care vor continua să se propage în interior”

„Cu siguranţă după sărbători vom avea focare care vor continua să se propage în interior, în comunităţi”, a afirmat profesorul.

În ceea ce privește implementarea certificatului verde COVID, acesta spune că „a fost transformat într-o glumă”.

„Creşterea trei săptămâni consecutive… este ca şi cum ai zice: ai dreptul să chemi pompierii, dar când ţi-a luat foc al doilea etaj din casă, dacă arde numai parterul, îmi pare rău, dar nu poţi să chemi pompierii. E ridicol! Adică noi ştim că urmează o creştere, domnul ministru Rafila a anunţat că va veni în ianuarie un val cinci, dar prevenţia pe care o facem noi este să ne asigurăm că putem interveni doar atuncea când situaţia se va agrava. E ca şi cum ai zice nu ai voie să previi cancerul decât după ce ai făcut cancer”, a susţinut Cherecheş.