RISC DE CONTAMINARE. Ce spune Alexandru Rafila despre intrarea masivă a românilor din Italia în țară

Publicat: 10 03. 2020, 23:19
Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie și reprezentantul României în Comitetul executiv al Organizației Mondiale a Sănătății / Sursa foto: Gândul Live

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie (SMR), Alexandru Rafila, a declarat, marţi, despre izolarea persoanelor care vin în ţară din zone contaminate că „intră pe la Arad şi merg până la Iaşi, se opresc pe drum”.

Sute de mașini așteaptă să intre în România, marți seară, prin Vama Nădlac II. Mulți dintre cei care au ajuns în țară refuză să intre în carantină.

Deocamdată nu suntem în „zona critică”

Întrebat, marţi seara, la un post TV, despre posibilitatea ca în România să avem „săptămâni critice” în perioada următoare, Alexandru Rafila a spus că ţara noastră nu este încă „în zona critică”.

„Deocamdată nu suntem în zona critică. Săptămânile critice putem să le estimăm în momentul în care o să discutăm despre o transmitere în comunitate. (…) Transmiterea în comunitate e atunci când avem de-a face cu pacientul din autobuz. Unul infectat se urcă în autobuz, nu ştie că e infectat şi răspândeşte infecţia la alte persoane”, a spus Rafila.

Alexandru Rafila a precizat că speră ca acest scenariu să se întâmple cât mai târziu.

„Probabil că se va întâmpla şi în România, dar dacă reuşim să oprim intrarea persoanelor care vin din alte ţări, care vin din Europa, ţări afectate, probabil se va întâmpla mai târziu”, spune şeful SRM.

Despre autoizolarea românilor care se întorc în ţară, Alexandru Rafila a spus că acest lucru în România nu se întâmplă ca în Italia.

„Ştiţi ce se întâmplă cu izolarea? Izolarea la domiciliu? Intră pe la Arad şi se duce până la Iaşi. E un exemplu. Se opreşte pe drum. Procedura în Italia este că se opresc acolo unde intră (la frontieră – n.r)”, a afirmat epidemiologul la Antena3.

Întrebat, în continuare, dacă ar fi indicate corturile militare la frontieră, unde să fie oprite persoanele care intră în ţară, Rafila a făcut comparaţia între astfel de metode şi vaporul unde s-au infectat mai mulţi oameni.