Scene înfiorătoare la ATI Timișoara: „Ne mor pacienții în brațe, ne mor în mână”

Publicat: 18 11. 2020, 10:29
Scene înfiorătoare la ATI Timișoara: „Ne mor pacienții în brațe, ne mor în mână” / Foto ilustrație: Pexels.com

Medicii de la Timișoara povestesc experiențele terifiante din secția de terapie intensivă, unde mai puțin de 10% dintre pacienți supraviețuiesc infecției cu COVID-19.

Moartea e subită, rapidă, nu se poate face nimic. Zilnic, la Spitalul Victor Babeș din Timișoara ajung 100 de pacienți.

„Am venit în stare foarte gravă, nu am primit aer, acum sunt mai bine, dar nici acum nu chiar bine, pentru că boala asta atacă toate organele și ne pune la pat, fără putere”, povestește o pacientă pentru Digi24.

„10% șansă de supraviețuire”

La ATI, situația este critică. Fiecare tragedie își pune amprenta asupra personalului medical.

„Încercăm să ne menținem optimismul și să ne gândim că la un moment dat se va termina. Nu ne putem lăuda cu un succes al supraviețuirii. La pacienții intubați, șansa de supraviețuire este de sub 10%”, spune Mirela Poroșnicu, coordonator ATI.

La rândul său, Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase, spune că zi și noapte vin pacienți COVID pentru care nu se mai poate face nimic.

„Ne mor pacienți în brațe”

„Zi și noapte vin pacienți, ne mor în brațe, ne mor în mână, câteodată nici nu mai apucăm să ajungem la ei că decedează subit. Trăim momente tragice. am trăit povești tragice, cum am trăit și povești de succes. Nu poți să fii un medic bun dacă nu ai credință și nu empatizezi cu pacientul, nu poți fi robot. Oricât de mult ne-am proteja, interiorizăm toate cazurile. Când pacientul se uită cu speranță la tine, trebuie să găsești resursa umană și de infrastructură să faci tot pentru el, pentru că nu poți să îi dezamgesti speranța și el își pune viața în mâna ta. Ești dator să faci tot ce poți să-l salvezi”, povestește dr. Oancea.

„Vin forme severe și pntru că mulți vin târziu, după o săptămână de stat acasă, când încep să nu mai aibă aer. Este principalul motiv pentru care evoluează dificil. Apoi starea psihică – am constatat că cei anxioși și cei deprimați evoluează mai sever”, explică Virgil Musta, șeful secției de Boli Infecțioase.