UE va semna un acord cu Moderna pentru 160 de milioane de doze din vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de companie

Publicat: 24 11. 2020, 16:49
UE va semna un acord cu Moderna pentru 160 de milioane de doze din vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de companie. Sursa foto: Shutterstock

Comisia Europeană urmează să semneze miercuri un acord cu compania farmaceutică americană Moderna pentru achiziționarea a până la 160 de milioane de doze din viitorul vaccin ce urmează să fie pus pe piață de companie.

Anunțul a fost făcut marți de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după cum informează site-ul agenției Agerpres.

„Sunt fericită să anunţ că vom aproba mâine (miercuri – n. red.) un nou contract pentru a asigura un alt vaccin pentru COVID-19 în portofoliul nostru. Suntem pe cale să formăm unul din portofoliile de vaccinuri împotriva COVID-19 cele mai mari din lume. Acesta le va asigura europenilor acces la vaccinurile cele mai promiţătoare în curs de dezvoltare”, a declarat Ursula von der Leyen într-un briefing de presă.

Moderna a informat săptămâna trecută că analiza iniţială sugerează că vaccinul său candidat pentru noul coronavirus este eficient în proporţie de 94,5%, fiind al doilea grup farmaceutic care anunţă rezultate pozitive după testele clinice, primul fiind asocierea Pfizer-BioNTech.

Odată ce vaccinul candidat al Moderna se dovedeşte a fi sigur şi eficient, fiecare stat membru îl va primi în acelaşi timp în funcţie de mărimea populaţiei, a mai spus von der Leyen.

Comisia Europeană a mai semnat cinci alte contracte de precomandă pentru vaccinuri candidate cu companiile AstraZeneca, Johnson&Johnson, Sanofi-GSK, Pfizer-BioNTech și CureVac.

Cursa pentru producerea unui vaccin continuă

Mai multe companii din industria farmaceutică au anunțat că sunt in diferite faze ale testării pentru potențiale vaccinuri împotriva COVID-19.

Recent, compania americană Pfizer a anunțat că potențialul vaccin produs în colaborare cu firma germană BioNTech are o eficacitate de peste 90%, în timp ce companiile farmaceutice din întreaga lume se luptă să găsească modalități de prevenire a răspândirii virusului, care a fost contractat peste 54,4 milioane de oameni și a ucis peste 1,3 milioane de persoane, conform datelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins.

Ulterior, compania Moderna a anunțat și ea că vaccinul său împotriva COVID-19 are o eficiență de aproape 95% și ar fi mai ușor de depozitat și de distribuit decât cel al Pfizer deoarece rămâne stabil la o temperatură de minus 20 de grade Celsius. Vaccinul produs de Pfizer are nevoie de o temperatură de minus 75 de grade pentru a fi depozitat.

Între timp, potrivit datelor preliminare din studiile de fază 3, potențialul vaccin împotriva coronavirusului dezvoltat de Universitătea Oxford împreună cu compania farmaceutică AstraZeneca are o eficacitate de 70,4%.