Vaccinul rusesc anticoronavirus pare să fie eficient: A declanșat răspuns imunitar. Ce efecte secundare are

Publicat: 05 09. 2020, 10:31
Cercetătorii fac apel la producătorii de vaccinuri anti-Covid: Încrederea e insuficientă / Sursă FOTO: Shutterstock - caracter ilustrativ

Cercetătorii rușii au publicat primul rapot despre vaccin antiCOVID-19 și au preiczat că primele teste arată că acesta declanșează răspuns imun.

În raportul publicat de jurnalul medical The Lancet se preciează că fiecare participant a dezvoltat anticorpi pentru combaterea virusului și nu a prezentat efecte secundare grave.

Rusia a autorizat vaccinul pentru uz local în august, fiind prima țară care a făcut acest lucru chiar înainte de publicarea datelor referitoare la vaccin.

Vaccinul rusesc a declanșat răspuns imunitar

Experții susțin că studiile referitoare la vaccinul rusesc au fost prea mici pentru a dovedi eficacitatea și siguranța acestuia. Unii experți occidentali și-au exprimat îngrijorarea cu privire la viteza activității Rusiei, sugerând că cercetătorii ar putea să grăbească procesul.

Luna trecută, președintele Vladimir Putin a declarat că vaccinul a trecut toate verificările necesare și că i-a fost administrat și uneia dintre fiicele sale.

Două studii ale vaccinului, numite Sputnik-V, au fost efectuate în perioada iunie-iulie, a a anunțat The Lancet. Fiecare a implicat 38 de voluntari sănătoși cărora li s-a administrat o doză de vaccin iar trei săptămâni mai târziu au mai primit încă una.

Ce efecte secundare vaccinul Sputnik-V

Participanții, cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, au fost monitorizați timp de 42 de zile și toți au dezvoltat anticorpi în decurs de trei săptămâni. Printre cele mai frecvente efecte secundare s-au numărat durerile de cap și durerile articulare.

Studiile au fost deschise și nu randomizate, ceea ce înseamnă că nu a fost implicat și efectul placebo, iar voluntarii au fost conștienți că primesc vaccinul.

„Sunt necesare studii mari, pe termen lung, care să includă o comparație cu placebo și monitorizare suplimentară pentru a stabili siguranța pe termen lung și eficacitatea vaccinului pentru prevenirea infecției cu Covid-19”, se precizează în raport.

O a treia fază a studiilor va implica 40.000 de voluntari din „diferite grupuri de vârstă și risc”, potrivit lucrării. Vaccinul rus folosește tulpini adaptate ale adenovirusului, un virus care cauzează de obicei răceala obișnuită, pentru a declanșa un răspuns imun.