Gabriela Firea și Alis Grasu, premiate la Gala ”Green Woman” 2021. Cine sunt celelalte 10 laureate

Publicat: 16 12. 2021, 16:50
Actualizat: 16 12. 2021, 17:28

Gabriela Firea – ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse – și managerul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, Alis Grasu, au primit recunoașterea unui juriu format din 50 de femei, la gala “Green Woman” 2021.

În total, 12 femei de succes din mai multe domenii au fost nominalizate, pentru contribuțiile aduse în societate și pentru eforturile depuse de-a lungul carierelor.

“Mulţumesc şi mă înclin pentru că juriul s-a gândit la mine, şi mai mult, activitatea mea s-a regăsit în obiectivele proiectului. Nominalizarea din cadrul Galei «Green Woman» îmi dă curajul să merg mai departe, să nu mă las copleşită de greutăţi. Pentru mine, atât curajul în politică, cât şi cel în administraţie, a înseamnat şi înseamnă în continuare să profit de ocaziile din jurul meu, de eşecuri şi de reuşite – pentru a putea merge mai departe, pentru a avea o contribuţie cu semnificaţie”, a declarat Gabriela Firea.

Lavinia Șandru, alături de Gabriela Firea

Lavinia Șandru, organizatorul și gazda acestui eveniment, a transmis că nu poți fi cu un pas înaintea vremurilor dacă nu ești ”green”.

“A fi green înseamnă a fi întotdeauna cu un pas înaintea vremurilor din toate punctele de vedere. Înseamnă a nu te lăsa copleşit de greutăţi, înseamnă a fi capabil să transformi greutatea într-o provocare”, a spus Lavinia Șandru.

Lavinia Șandru, alături de avocata Sandra Olănescu

Laureatele Galei ”Green Woman” 2021

  • Ada Hausvater, directorul Teatrului Național din Timișoara
  • Alessandra Stoicescu, jurnalist
  • Alis Grasu, SABIF
  • Ana-Maria Vătămanu, președinte Fundația pt. Dezvoltare Durabilă Constanța
  • Doina Vornicu, președinte CEZ
  • Eli Lăslean, creator de modă
  • Felicia Iordache, specialist în comunicare
  • Florentina Opriș, promotor al sportului și vieții sănătoase, realizator TV
  • Gabriela Firea, ministru
  • Minodora Ilie, președinte Fundația Omenia
  • Sandra Olănescu, avocat
  • Simona Man, secretar de stat

Surprizele s-au ținut lanț

Gala “Green Woman” 2021 a fost organizată de Inițiativa Ecologistă Europeană și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. A treia ediție s-a desfășurat în format fizic, sub forma unei gale cu public. Toate cele 12 premii au fost precedate de câte un laudatio, din partea mai multor invitați speciali, printre care ministrul Culturii, Lucian Romașcanu și omul de afaceri Mohamad Murad, al cărui hotel a găzduit evenimentul.

Jurnalista Alessandra Stoicescu se afla la pupitrul știrilor, chiar în timpul galei, iar invitații au fost surprinși de mesajul video transmis de vedetă, chiar din platoul de televiziune.

La Gala “Green Woman” 2021 a fost prezent și Lucian Romașcanu, ministrul Culturii

Ana-Maria Vătămanu a venit însoțită de o echipă de televiziune, ba chiar l-a avut alături, printre susținători, pe președintele CJ Constanța, Mihai Lupu.

Muzica folk a însoțit evenimentul, prin vocile lui Emeric Imre, Andrei Păunescu și Mihai Napu. Juriul care a desemnat câștigătoarele a fost format din 50 de femei, iar criteriile de selecție sunt legate de rezultatele remarcabile obținute în activitate, implicarea socială și capacitatea de adaptare la provocările perioadei actuale.