24 ianuarie 1989. Ultimele cuvinte ale criminalului Ted Bundy înaintea execuției. Ce le-a transmis celor dragi

Publicat: 24 01. 2026, 19:07

Ultimele 11 cuvinte ale lui Ted Bundy, executat la 24 ianuarie 1989, au reprezentat un șoc pentru martorii veniți să vadă sfârșitul celui mai temut criminal în serie.

În urmă cu 37 de ani, Ted Bundy, unul dintre cei mai temuți criminali în serie din istoria SUA, a fost executat pe scaunul electric în Florida, scrie Daily Star.

24 ianuarie 1989. Ted Bundy își găsește sfârșitul, dar nu oricum, ci în uralele mulțimii adunate în fața penitenciarului. Oamenii sărbătoresc moartea celui care a ucis zeci de femei pe teritoriul Americii.

În ciuda vieții criminalului în serie, sinonimă cu violența extremă, finalul său pare unul liniștit.

Ce a transmis Ted Bundy înainte să moară

Chiar înainte de administrarea curentului electric, Bundy, legat de „Old Sparky” (porecla morbidă a scaunului electric), transmite ultimele cuvinte pe acest pământ: „I’d like you to give my love to my family and friends.” – „Aș vrea să transmit dragostea mea familiei și prietenilor”.

Martorii își aduc aminte cum călăul a pus o glugă pe chipul lui Ted Bundy, înainte ca scaunul electric să fie pus în funcțiune. Câteva minute mai târziu, medicul legist a constatat decesul lui Ted Bundy.

Criminalul în serie Ted Bundy și-a petrecut ultimele luni din viață recunoscând mai multe crime, pe care le negase ani la rând.

Bundy a mărturisit că a ucis cel puțin 30 de femei între 1974-1978, în mai multe state americane, chiar dacă autoritățile au suspectat întotdeauna că numărul victimelor sale este mult mai mare.

Fostul agent FBI William Hagmaier își amintește că Bundy a vorbit despre crime ca despre o metodă de „control”, fără pic de emoție.

Omul legii a sugerat că liniștea lui Bundy și calmul ultimelor sale cuvinte au indicat faptul că psihopatul era mai preocupat de el însuși, decât de soarta victimelor.

Ted Bundy, crescut într-o familie cu probleme

Contextul în care Ted Bundy a ajuns pe scaunul electric reprezintă o poveste horror, transpusă în unele documentare, seriale și filme.

Ted Bundy s-a născut în 1947 și a fost crescut într-o familie disfuncțională. Ulterior, Bundy a descoperit că oamenii pe care îi credea părinții săi erau de fapt…bunicii.

În adolescență, Ted era inteligent și ambițios. A studiat psihologia, a lucrat la campanii electorale și a fost descris drept amabil și chiar seducător.

Nimic nu trăda faptul că, în spatele „scenei”, Ted Bundy ducea o viață secretă dominată de violență extremă.

Bundy „vâna” în primul rând femei tinere și fie se prefăcea că are mâna imobilizată, pentru a fi ajutat, fie se dădea drept polițist.

Își răpea victimele, le agresa și apoi le ucidea. După câteva zile, Bundy se întorcea la locul crimei.

Din fericire, șirul crimelor oribile ale lui Bundy a fost întrerupt, dar nu înainte ca acesta să evadeze de două ori și să comită alte crime, în Florida, inclusiv uciderea lui Kimberly Leach, o fetiță de 12 ani.

În ciuda evadărilor sale spectaculoase, Bundy a fost prins și condamnat la moarte pentru crimele sale.

Execuția lui Ted Bundy a avut loc la data de 24 ianuarie 1989, în Florida.

Autorul recomandă: