Avem subiectele la BAC Informatică 2021. Care au fost cerințele pe care le-au primit candidații

Publicat: 30 06. 2021, 11:02
Avem subiectele la BAC Informatică 2021. Sursă foto: MEDIAFAX/FOTO

Gândul a aflat ce subiecte au primit absolvenții clasei a XII-a la proba de Informatică de la examenul de Bacalaureat 2021, proba la alegere de la profilul real. Candidații  au avut de rezolvat cerințele de pe varianta de subiecte cu numărul 1.

Subiectul I este notat cu 20 de puncte, subiectul II are 40 de puncte, iar al treilea subiect este notat cu 30 de puncte. Alte 10 puncte se acordă din oficiu.

Peste 100.000 de candidați sunt înscriși la disciplinele de la profilul real, iar restul vor susține examenul la profilul umanist, potrivit datelor de la Ministerul Educației transmise la solicitarea Gândul. Subiectele și baremele vor fi publicat și pe Subiecte.Edu.ro.

Vezi și ce Subiecte au picat la Biologie

Vezi și ce Subiecte au picat la Geografie

Subiecte BAC Informatică 2021 – Limbajul C/C++.

Subiectele de la Bac diferă în funcție de specializare. Astfel, ele sunt diferite pentru cei care au fost la mate-info, respectiv pentru cei de la științele naturii. Apoi, ei pot alege să dea examenul din limbajul Pascal și limbajul C/C++.

Absolvenții de liceu susțin astăzi, 30 iunie, la examenul de Bacalaureat, proba la alegere a profilului și specializării. În funcție de profil, elevii au optat pentru una din următoarele discipline: geografie, logică și argumentare, psihologie, economie, sociologie, filosofie, fizică, chimie, biologie, informatică.

Examenul de Bacalaureat 2021 a început luni, 28 iunie, cu proba la limba și literatura română, și a continuat marți cu proba la matematică sau istorie, în funcție de profilul urmat de cei aproximativ 130.000 de absolvenți de liceu înscriși la această sesiune.

Miercuri, absolvenții de clasa a XII-a susțin cel de-al treilea examen, cel la alegere – a profilului și specializării.

Absolvenții liceelor cu profilul Umanist, specializările filologie și științe sociale, au putut alege între geografie, logică și argumentare, psihologie, economie, sociologie și filosofie. Cei de la profilul Real, specializările matematică-informatică și științele naturii, între fizică, chimie, biologie și informatică.